Casa-muzeu „Grigore Vieru” a fost inaugurată în satul de baştină a poetului

Casa părintească a lui Grigore Vieru, din satul Pererâta, raionul Briceni, a fost restaurată şi transformată în casă-muzeu. Cu ocazia inaugurării acesteia, la 31 august, artişti şi elevi din localitate au pregătit un program artistic cu recitaluri de poezie şi muzică pe versuri de Grigore Vieru. În curtea casei a fost dezvelit bustul poetului, iar un sobor de preoţi a oficiat un serviciu divin, transmite IPN.

Prezent la eveniment, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, şi-a exprimat aprecierea pentru creaţia literară lăsată moştenire de Grigore Vieru – „poezii pline de sensibilitate despre limbă, neam, mamă, fiind şi primele versuri pe care le învaţă copiii”. Andrian Candu a venit cu un prim cadou oferit complexului muzeal – un tablou cu Grigore Vieru, semnat de pictorul Leonid Popescu.

Casa-muzeu  „Grigore Vieru” a fost inaugurată la iniţiativa Ministerului Culturii, în anul în care poetul ar fi împlinit 80 de ani. Ministrul Monica Babuc a remarcat că deschiderea muzeului reprezintă un act de înaltă preţuire a poetului, care va pune în valoare moştenirea literară lăsată.

Pentru publicul larg este deschisă şi o expoziţie a creaţiei lui Grigore Vieru, ce conţine volume cu poezii editate pe parcursul anilor, manuscrise, fotografii, volume de traduceri şi critică literară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.