Biblioteca Națională a Republicii Moldova inaugurează astăzi expoziția „Cărți poștale din Ucraina: cum „russkii mir” distruge cultura”, consacrată împlinirii unui an de la invazia Federației Ruse. 22 de colaje foto care prezintă situri culturale înainte și după război vor fi prezentate publicului larg până pe 24 mai, transmite IPN.
Exponatele utilizează materiale din campania „Cărți poștale din Ucrainaˮ, care este implementată de Institutul ucrainean cu sprijinul USAID. Scopul acestei campanii este de a arăta lumii siturile istorice și culturale din Ucraina care au fost distruse sau deteriorate ca urmare a bombardamentelor armatei ruse începând cu 24 februarie 2022, precizează Biblioteca Națională.
UNESCO creează o bază de date cu patrimoniul cultural din Ucraina distrus în timpul războiului pe scară largă cu Rusia. ONU folosește imagini din satelit realizate înainte și după invazia rusă pentru a monitoriza distrugerea siturilor culturale în timpul luptelor.
În acest an de război, în Ucraina au fost distruse în jur de 450 de instituții culturale. Alte peste 700 de clădiri au suferit daune semnificative. Regiunea Donețk a avut cel mai mult de suferit – 80% din infrastructura culturală a fost avariată.