Analiză: De ce Moldova este importantă pentru Europa? Este Uniunea Europeană ghidată de un interes economic în Republica Moldova? Dar cât de adevărate sunt afirmaţiile precum că UE, în această parte a lumii, se conduce de raţionamente geopolitice? Există oare, într-adevăr, o competiţie între Rusia şi Uniunea Europeană în Europa de Est? În acest caz, de ce politicile UE, promovate în ţările din Europa de Est, sunt mai mult reactive, decât strategice? Şi, în definitiv, de ce îi pasă UE de Republica Moldova şi care este adevăratul interes al Uniunii Europene în această zonă? Răspunsul la toate aceste întrebări le găsiţi în analiza de urmează.
---
Moldova primeşte un sprijin puternic în creştere din partea Uniunii Europene. Moldova a devenit, de departe, cel mai mare beneficiar al suportului financiar european pe cap de locuitor. În ultimii ani, multe state membre şi-au sporit semnificativ ajutorul bilateral, ceea ce a permis ca în toate regiunile ţării să existe proiecte de infrastructură, finanţate de UE. Un flux constant de vizite la nivel înalt a dovedit atenţia şi susţinerea în ascensiune ale Uniunii Europene pentru Republica Moldova. Astfel, doar în primăvara lui 2014, la Chişinău s-au aflat Preşedintele Comisiei Europene şi Preşedintele Consiliului European.
În mod neobişnuit pentru o ţară destul de mică şi care încă nu e membră a UE, Prim-ministrul Iurie Leancă a fost primit cu regularitate de către liderii europeni, cum ar fi Cancelarul german Angela Merkel sau Preşedintele francez Francois Hollande. Aproape lunar Moldova a fost vizitată de un Comisar European şi aproape săptămânal - de miniştri ai statelor membre şi alţi demnitari de rang înalt din UE, care au venit cu promisiuni de a consolida cooperarea. Din multe dintre declaraţiile făcute de aceştia rezultă că Moldova este pe calea de a accede la un nou nivel al integrării europene: după ce, prima dintre ţările Parteneriatului Estic, a câştigat liberalizarea regimului de vize şi după ce a ratificat Acordul de Asociere, însăşi perspectiva de membră a UE este din ce în ce mai tangibilă.
De ce, pentru Moldova, susţinerea comunităţii europene este atât de importantă nu este greu de explicat - integrarea europeană e un proiect de dezvoltare fără de precedent, care a funcţionat peste tot în Europa. Mai puţin evident este interesul UE în Republica Moldova… La o adică, Uniunea Europeană este o comunitate de 28 de state, cu o populaţie de peste 500 de milioane de oameni şi cu un PIB ce depăşeşte 13.000 de miliarde de euro. De ce ar avea ea nevoie de o Moldovă cu puţin peste trei milioane de locuitori şi un PIB de aproximativ şase miliarde de euro? Aparenta dificultate de a răspunde la această întrebare a alimentat speculaţiile precum că în spatele sprijinului pentru integrarea europeană a Republicii Moldova ar sta motive ascunse - în special, interese economice şi geopolitice. Cu toate acestea, asemenea speculaţii nu corespund realităţii.
Este UE ghidată de un interes economic în Republica Moldova?
Din punct de vedere economic, comparaţia dintre PIB-ul Uniunii Europene şi cel al Republicii Moldova invalidează orice interes puternic din partea UE. Piaţa moldovenească nu este suficient de mare ca să genereze un interes politic semnificativ. Sutele de milioane, pe care Europa le oferă ca ajutor Moldovei, vor depăşi orice beneficii economice pentru UE, într-un oricare viitor previzibil.
Dar poate că UE promovează integrarea europeană a Republicii Moldova doar în interesul investitorilor europeni - care, posibil, sunt în căutarea unor active economice - şi nu în interesul Moldovei? Indiscutabil, la prima vedere, supoziţia dată se poate bucura de o anumită doză de credibilitate. Moldovenii au trăit o experienţă de durată a unei economii rentiere, monopolizate şi stagnante, în care majoritatea investitorilor încercau mai curând să redistribuie plăcinta, decât să extindă piaţa şi comerţul. În mod firesc, acest lucru poate provoca suspiciuni privind intenţiile şi beneficiile viitoarelor investiţii ale UE. Totuşi, preocuparea în cauză nu e convingătoare, pentru că se bazează pe o triplă interpretare greşită.
Înainte de toate, investitorii europeni operează într-un mediu diferit şi mult mai competitiv. Cei mai mulţi potenţiali investitori din Europa caută posibilităţi de a spori producţia sau de a o face mai eficientă. Astfel, cu cât mai multe investiţii europene va atrage Moldova, cu atât mai mult modelul de business al ţării va evolua, de la economia rentieră, la una orientată spre rezultate în creştere.
Apoi, astăzi atractivitatea investiţională a Moldovei este limitată - şi aceasta va creşte doar atunci când ţara se va integra într-o măsură suficient de mare în piaţa unică a UE, prin punerea în aplicare a Acordului de Asociere. Deocamdată, asistăm la situaţia când Europa încearcă să încurajeze investiţiile europene în Moldova, mai mult decât ar încerca investitorii din UE să pătrundă pe piaţă.
În cele din urmă, ar fi o greşeală să încercăm a găsi o deosebire dintre interesele investitorilor europeni în Moldova şi cele ale ţării. Şi asta pentru că e discutabil însuşi interesul businessului european de a investi în Republica Moldova. Vorba e că, de regulă, cele mai mari beneficiare ale investiţiilor nu sunt ţările din care vin investitorii, ci ţările în care se investeşte. Tocmai aici sunt create locuri de muncă, este modernizată economia, cresc salariile şi veniturile fiscale. De facto, statele UE concurează între ele însele pentru investiţii. Astfel, un investitor din Moldova ar fi nu doar binevenit în Germania, dar şi, în funcţie de regiune, statul german chiar i-ar rambursa acestuia, direct, până la 40% din investiţie. În cazul în care, la rândul său, un investitori german decide să-şi aducă capitalul în Republica Moldova, cea care câştigă este mai curând Moldova, decât Germania.
Aşadar: Europa nu este construită pe ideea că statele membre luptă doar pentru propriile lor beneficii, în detrimentul celorlalte ţări. Dimpotrivă: conceptul din spatele pieţei unice a UE se axează mai curând pe faptul că libera circulaţie a mărfurilor şi a investiţiilor va crea noi şanse pentru toţi, conducând la creşterea economiilor, a pieţelor şi a comerţului, iar aceasta e în interesul comun al tuturor celor implicaţi. Deci, în cazul în care, odată cu integrarea europeană, economia Republicii Moldova creste, acest lucru este de bun augur şi pentru UE. Totuşi, cert e că acest interes este mult mai puternic pentru Moldova, decât pentru UE.
Are UE un interes geopolitic în Moldova?
Nu sunt convingătoare nici afirmaţiile precum că UE, în Moldova, e ghidată de raţionamente geopolitice. Unde ar trebui să fie un astfel de interes geopolitic?
Evident că în Europa de Est - odată cu crearea de către Rusia, împreună cu Belarus şi Kazahstan, a Uniunii Vamale - a apărut o competiţie între vectorul de integrare europeană şi cel de integrare euro-asiatică. La fel, e posibil ca această competiţie, precum şi poziţia critică a Moscovei faţă de integrarea europeană, să fi alimentat impresia că UE doreşte să tragă ţările est-europene departe de orbita Rusiei. Dar, în realitate, politicile UE nu urmează astfel de modele geopolitice.
În primul rând, UE nu este un actor uniform, ce-şi construieşte strategiile ca un stat naţional, ci o uniune de 28 de ţări, care e nevoită să-şi coordoneze relaţiile externe prin identificarea compromisurilor dintre interesele şi punctele de vedere individuale. Chiar înainte de escaladarea crizei din Ucraina au existat unele state membre - în special, în Est - care au preferat o politică de izolare faţă de Rusia. Totodată, alte state UE - mai ales în Europa de Vest, inclusiv Franţa, Germania şi Italia - au urmat o politică de angajament şi de incluziune în raport cu Rusia. Astfel, în cadrul UE a existat mereu o varietate largă de opinii privind Rusia şi nu este dificil de găsit voci care descriu Rusia fie ca pe un partener, fie ca pe un rival. Din acest motiv, după escaladarea crizei ucrainene, în interiorul UE încă persistă controversa: cât de departe ar trebui să meargă sancţiunile contra Rusiei.
Totuşi, în ansamblu, scopul definit iniţial de UE în relaţia sa cu Rusia a fost cel al unui parteneriat strategic. Poate că acest scop nu a fost niciodată realitate completă, însă intenţia a fost, în mare parte, împărtăşită în cadrul UE. Şi nu este vorba de faptul că UE nu şi-ar fi făcut anumite griji legate de Rusia. Deja de ceva vreme, relaţiile UE-Rusia se aflau sub semnul unei frustrări, generate de îngrijorarea Europei privind tendinţele autoritare şi corupţia din această ţară, de dificultăţile de a găsi, de ambele părţi, un numitor în cadrul negocierilor pentru Zona de Liber Schimb şi asupra unui nou acord de parteneriat UE-Rusia, şi de punctele de vedere diferite privind problemele de securitate europene, inclusiv soluţionarea conflictelor prelungite din Abhazia, Osetia de Sud şi Transnistria. Totuşi, abia escaladarea din Ucraina a fost cea care a tensionat fundamental relaţiile dintre Rusia şi UE, consolidând coerenţa politicii UE faţă de Rusia.
În al doilea rând, nu este clar de ce UE ar trebui să aibă un interes geopolitic puternic vizavi de Rusia în Europa de Est. Cu siguranţă, percepţia liderilor ruşi este că UE încearcă să excludă Rusia din sfera sa tradiţională de influenţă şi, prin urmare, să-i limiteze spaţiul de manevră. Dar tocmai faptul că Rusia vede în acest fel lucrurile, simţindu-se contestată, este pentru UE un argument în plus ca să nu se angajeze în asemenea jocuri geopolitice. De ce Uniunea Europeană ar vrea să înstrăineze Rusia? Ce ar avea de câştigat? Pentru UE, mărimea defineşte interesele. Chiar dacă economia Rusiei nu e mai mare decât cea a Italiei, cu un PIB de aproximativ 1,6 trilioane de euro, comparativ cu 13,5 trilioane de euro în UE. În aceeaşi ordine de idei, ca populaţie şi economie, Ucraina este de peste zece ori mai mare decât Republica Moldova. Dar, cu un PIB de circa 135 de miliarde de euro, economia Ucrainei se ridică la nivelul de doar vreo jumătate din economia unor state mai mici din UE, cum ar fi Austria sau Danemarca. Aşadar, chiar dacă Ucraina şi Republica Moldova ar fi aderat la Uniunea Vamală, nu s-ar fi produs o schimbare majoră în echilibrul european de putere.
Bineînţeles că perspectiva este la fel de importantă. Pentru orice actor focusat astăzi pe dezvoltarea Europei de Est contează foarte mult dacă această zonă va rămâne în sfera de influenţă a Rusiei sau dacă integrarea europeană va prevala. Acest lucru e valabil pentru statele membre estice ale UE, care de asemenea sunt îngrijorate de Rusia, pentru ţările care se află între Rusia şi UE, şi, în definitiv, pentru Moscova, ea însăşi cu legături strânse în spaţiul post-sovietic. Dar, dintr-o perspectivă globală şi pe termen lung, imaginea se schimbă. Pentru Uniunea Europeană în ansamblu creşterea Asiei, în general, şi a Chinei, în particular, reprezintă o provocare strategică mult mai mare. Şi UE este cel mai puţin interesată într-o competiţie geopolitică cu Rusia în Europa de Est. Uniunea Europeană, mai curând, îşi doreşte un parteneriat cu Moscova, o Rusie care să fie dependentă de China, care a devenit deja o putere economică de peste patru ori mai mare decât Rusia şi depăşind jumătate din dimensiunea economiei UE.
De facto, politicile UE în Europa de Est nu au fost concepute ca o competiţie cu Rusia. Principalele oferte ale Uniunii Europene - Zona de Liber Schimb şi regimul fără vize - au fost gândite pentru a fi pe deplin compatibile cu regimul de liber schimb şi cel de călătorie, existente în cadrul CSI. În acelaşi timp, UE şi-a propus să negocieze o zonă de liber schimb cu Rusia. Astfel, nu UE a fost cea care a pus ţările din Europa de Est în situaţia de a fi nevoite să aleagă, ci Rusia, prin crearea Uniunii Vamale. Nimeni nu poate avea un regim de liber schimb şi un regim vamal în acelaşi timp. În timp ce asocierea cu UE ar fi permis fiecărei ţări să-şi menţină toate angajamentele avute cu Rusia şi în cadrul CSI, aderarea la Uniunea Vamală ar fi împiedicat regimul de liber schimb cu UE.
De facto, mai mult decât pentru vreun oarecare plan geopolitic împotriva Rusiei, Uniunea Europeană ar putea fi acuzată de ignoranţă: deoarece nici nu a avut o astfel de intenţie, UE s-a dovedit a fi nepregătită pentru o eventuală problemă generată de percepţia Rusiei precum că integrarea europeană ar fi o provocare politică vizavi de propria influenţă a Moscovei în Europa de Est.
Politicile UE în Europa de Est: mai mult reactive, decât strategice
În realitate, ofertele de integrare europeană, făcute de UE ţărilor din Europa de Est, au fost doar într-o mică măsură ghidate de un interes strategic, ele fiind mai curând o reacţie a UE la aspiraţia europeană a statelor din regiunea dată. După ce numărul statelor membre aproape că s-a dublat, odată cu aderarea a douăsprezece ţări în anii 2004 şi 2007, Uniunea Europeană a suferit de oboseala extinderii ulterioare. În special, în Europa de Vest, opinia publică şi liderii politici au devenit foarte reticenţi faţă de asumarea oricărui angajament suplimentar privind integrarea europeană, optând mai întâi pentru o perioadă mai lungă de consolidare internă. Astfel, UE nu a fost pregătită să le ofere ţărilor din Europa de Est perspective suplimentare de aderare, la fel cum asistenţa acordată acestora a rămas semnificativ mai mică decât ajutorul dat ţărilor incluse în procesele de extindere.
Ca o consecinţă, politica de vecinătate a UE în Europa de Est, lansată în 2004, nu a răspuns aşteptărilor unor ţări precum Moldova şi Ucraina. Totuşi, faptul că în 2007 Uniunea Europeană a proiectat Parteneriatul Estic - cu ofertele sale de liberalizare a regimului de vize şi de creare a zonei de liber schimb, care să conducă la acordurile de asociere - a fost, din nou, mai puţin o iniţiativă a UE, ci un răspuns la dorinţele Ucrainei şi Republicii Moldova. Astfel, acordurile de asociere şi conţinutul lor nu au fost produsul unei politici pro-active a UE în Europa de Est. Ele sunt mult mai mult o reacţie la îndemnul pentru o mai mare integrare europeană, făcut de guvernului comunist din Republica Moldova până în 2009, precum şi, ulterior, de către guvernele de coaliţie de la Chişinău, dar şi de către partidele din coaliţia oranj din Ucraina, şi de guvernul Ianukovici care a urmat. Aşadar: mai mult decât pentru orice plan geopolitic Uniunea Europeană poate fi blamată pentru lipsa unei viziuni strategice în cazul Europei de Est.
În definitiv, ar fi o greşeală generală să tratăm politicile Uniunii Europene prin prisma standardelor tradiţionale ale geopoliticii. UE a fost construită mai curând pe respingerea, decât pe perpetuarea politicii tradiţionale de putere. Un principiu fondator al UE este de a înlocui logica de câştig sau pierdere din disputele de dominare şi cele teritoriale prin dezvoltarea unor interese economice comune în Europa. Astfel, UE este construită pe ideea unei noi ordini europene, în care statul de drept prevalează asupra legii celui mai puternic. Şi, contrar convingerii precum că UE ar încerca să lipsească Rusia de sfera sa de influenţă, de facto UE nu recunoaşte legitimitatea în sine a sferelor de influenţă, optând pentru alegerea liberă a fiecărei ţări. Aceste principii ghidează deopotrivă relaţiile interne şi externe ale UE. În plus: majoritatea statelor membre fiind ţări destul de mici, de regulă, UE reacţionează negativ la încercările unor state mai mari şi mai tari de le a intimida pe cele mai mici şi mai slabe. Deci, cu cât mai multă presiune pune Rusia pe vecinii săi europeni, cu atât mai mult pot miza aceştia pe sprijinul UE.
Ceea ce se întâmplă astăzi în Europa de Est nu e un simplu concurs geopolitic. De fapt, cei mai importanţi jucători - UE, Rusia şi alte ţări din Europa de Est - nu doar că urmăresc interese diferite. Intenţiile lor sunt diferite în esenţă. Între toţi aceşti actori, doar Rusia are un interes geopolitic clar, fiind preocupată de faptul că integrarea europeană îi va reduce din influenţa şi din pârghiile pe care le are asupra spaţiului post-sovietic. Uniunea Europeană însă, mai mult decât a se opune Rusiei, e interesată să se opună principiului în sine de politică a puterii geopolitice în Europa de Est, promovând în schimb propriile valori. Iar cele trei ţări est-europene care au semnat recent acordurile de asociere cu Uniunea Europeană - Ucraina, Moldova şi Georgia - văd integrarea europeană, înainte de toate, ca pe un instrument pentru propria modernizare şi dezvoltare economică.
Situaţia ce rezultă este oarecum paradoxală: ţări precum Moldova, Ucraina şi Georgia sunt mult mai puternic interesate în aprofundarea integrării lor cu UE, decât cu Rusia, pe când Rusia este mult mai mult interesată în Europa de Est, decât se dovedeşte a fi UE. Acest lucru nu înseamnă că UE nu va avea grijă de Europa de Est, în general, sau de Moldova, în particular. Dimpotrivă: Uniunii Europene îi pasă, evident, de Republica Moldova mult mai mult decât i-ar dicta orice interes egoist. Şi motivul ce determină UE să fie preocupată de Moldova are prea puţin de-a face cu un interes economic sau geopolitic tradiţional.
De ce îi pasă UE de Republica Moldova? Valori mai mult decât interese
Aşadar, de ce îi pasă UE de Moldova? Există cel puţin două motive principale care explică sprijinul UE. Înainte de toate, fiind un stat european, Moldova beneficiază de dreptul recunoscut de a participa în procesul de integrare europeană. La modul ideal, s-a dorit ca proiectul de unificare europeană să fie pentru întregul continent, deschis fiecărui stat european. Însă acest fapt nu înseamnă că UE încearcă să impună cuiva integrarea europeană. Dimpotrivă, urmare a complexităţii lucrului tot mai mare pe care trebuie să-l facă odată cu extinderea sa, UE a devenit preocupată mai mult de sine însăşi, decât de restul Europei. În plus: criteriile de aderare la UE sunt destul de complexe, iar procesul de aderare, de regulă, durează mai mulţi ani. Dar, prin propriile sale valori, UE se vede obligată să sprijine ţările al căror scop este integrarea europeană şi care promovează şi pun în aplicare valorile europene. Şi Republica Moldova este în mod clar un membru al familiei europene, cu o cerere de sprijin din partea UE.
Astfel, sprijinul UE pentru Moldova este fundamentat mai mult de valori, decât pe interese. Din acest motiv, chiar şi în agravanta competiţie cu Uniunea Vamală în Europa de Est, asistenţa financiară sau economică a UE nu a fost acordată doar pentru aderarea unor ţări la ofertele ei de integrare, sprijinul european fiind în continuare condiţionat cu eforturile de reformă. În consecinţă, politicile UE faţă de Republica Moldova a avut o abordare ambivalentă. Pe de o parte, UE a rămas critică faţă de deficienţele în ceea ce priveşte corupţia, statul de drept sau economia de piaţă, şi a făcut presiuni pentru reforma. Pe de altă parte, UE a sprijinit cu fermitate aceste reforme şi cursul pro-european al Moldovei.
Deoarece faptul că UE tratează Moldova ca pe o ţară europeană se bazează preponderent pe valori, atenţia UE este mult mai importantă decât interesul ei. Iar Guvernul a înregistrat succese considerabile în sporirea acestei atenţii. Acum câţiva ani, doar câţiva lideri, oficiali sau experţi europeni înţelegeau mai bine ceea ce se întâmplă în Moldova. Între timp, această înţelegere s-a amplificat, iar odată cu ea - angajamentul faţă de Moldova, care a devenit mai mult decât o prioritate pentru UE. Această încredere a făcut ca ţara, în pofida neajunsurilor din domeniile de reforme cruciale, să se afle pe drumul cel bun. Prin proximitatea geografică şi stadiul reformelor, Moldova este în mare măsură percepută ca o ţară est-europeana care este deja cel mai aproape de Uniunea Europeană.
Fără îndoială: Şi Uniunea Europeană are un interes propriu în procesul de integrare europeană a Moldovei. Precedând planurile referitoare la constituirea Uniunii Vamale, Parteneriatul Estic nu a fost conceput sau pregătit pentru o competiţie cu Rusia în Europa de Est. Dar este cert, în acelaşi timp, că fie succesul, fie eşecul acestei iniţiative vor avea un impact asupra credibilităţii UE. Până acum, Parteneriatul Estic a reprezentat doar un succes limitat. Din cele şase ţări membre, Belarus şi Azerbaidjan au manifestat din start un interes îngust în cadrul acestei iniţiative. Armenia, după ce deja încheiase negocierile pentru un acord de asociere cu Uniunea Europeană, a fost nevoită să opteze pentru Uniunea Vamală. În Ucraina, decizia luată în ultima clipă de către preşedintele Ianukovici şi care a fost împotriva semnării, la sfârşitul anului trecut, a Acordului de Asociere, a provocat un scandal public ce l-a gonit de la putere, oferindu-i totodată Rusiei posibilitatea de a ocupa Crimeea şi pentru insurgenţa acesteia în estul Ucrainei. Astfel, dorinţa ca Moldova să fie un succes al integrării europene este pentru UE şi o probă a propriei credibilităţi.
Adevăratul interes al Uniunii Europene: stabilitate şi dezvoltare
Există însă şi un al doilea motiv fundamental şi pe termen lung, în afară de credibilitate, pentru care UE este interesată în dezvoltarea ţărilor din Europa de Est: chestiunea stabilităţii şi a securităţii regionale. Cu toate acestea, pentru UE, securitatea din Europa de Est depinde mai puţin de faptul dacă ţările din respectiva zonă aparţin blocului vestic sau celui estic de state, ci de dezvoltarea şi de stabilitatea internă a acestora. Iar pentru Uniunea Europeană cea mai mare ameninţare pentru stabilitate este lipsa unei dezvoltări durabile în aceste ţări.
Din clipa în care şi-au declarat independenţa, ţări precum Ucraina şi Republica Moldova au rămas cu mult în urma ritmurilor de dezvoltare a statelor din UE. În Polonia sau în Ţările Baltice rata medie anuală de creştere economică a fost, în ultimele două decenii, de patru la suta sau mai sus. În Moldova - de doar 1%... Această lipsă de dezvoltare a condus la creşterea emigraţiei şi la îmbătrânirea populaţiei ţării, astfel reducându-se şi mai mult potenţialul de creştere în viitor.
Alături de corupţia larg răspândită şi deficienţa normelor de drept, problemele în cauză creează premise adânci de instabilitate în Europa de Est. Bunăoară, să luăm criza din Ucraina: fără implicarea Rusiei, conflictele din această ţară nu ar fi putut escalada la dimensiunile pe care le cunoaştem astăzi, dar fără corupţia excesivă şi lipsa de prosperitate, care au subminat legitimitatea şi încrederea în autorităţile statului ucrainean cu mult înainte, aceste conflicte, foarte probabil, nici nu ar fi apărut. Dacă Moldova ar fi o ţară mai prosperă, iar statul de drept - mai puternic, de asemenea, ar fi mai uşoară soluţionarea conflictul transnistrean.
Conflicte precum cele din Ucraina sau Moldova afectează securitatea europeană, iar instabilitatea în Europa de Est poate genera alte ameninţări pentru ţările UE, cum ar fi crima organizată. În acest sens, integrarea europeană este, pentru UE, şi un mijloc de a depăşi instabilităţile cronice din Europa de Est. În cazul Republicii Moldova, integrarea europeană nu funcţionează doar ca o modalitate de a asigura stabilitatea ţării prin apartenenţa la o Uniune mai mare. Mai curând, aici integrarea europeană este un furnizor extern pentru reformele şi condiţiile interne de care Moldova are nevoie pentru a-şi îmbunătăţi dezvoltarea. Timp de o jumătate de secol de Europă unită, Uniunea Europeană a însuşit experienţa care spune că punerea în aplicare a valorilor fundamentale ale UE - drepturile omului, statul de drept, buna guvernare, democraţia şi economia de piaţă cu şanse egale - e cea mai bună garanţie pentru a asigura prosperitatea şi stabilitatea.
Martin Sieg,
expert în integrare europeană,
pentru IPN
