Instabilitatea politică practic permanentă atestată în ultimii ani în Republica Moldova, are la bază traseismul politic al deputaților, unele activități ale Curții Constituționale, în particular, legate de „suspendarea președintelui” dar și „rânza moldovenilor”. De această părere este președintele Igor Dodon, care a răspuns la o întrebare a Agenției de presă IPN, în cadrul emisiunii „Președintele răspunde”.
„Eu cred că sunt câteva elemente care generează această instabilitate politică. În primul rând, turismul ăsta al deputaților. În Parlament intră cu un partid și pe urmă, jumate de partid își schimbă fracțiunea și asta duce la instabilitate. Un alt factor negativ de destabilizare a fost, pe parcursul ultimilor 5-6 ani, Curtea Constituțională. Este și al treilea, rânza asta moldovenilor”. Ultima nu lasă partidul care este la guvernare să-și facă munca.
Potrivit președintelui, pentru a exclude respectivele riscuri, s-a venit cu unele propuneri de modificare a legislației pentru a face mai dificilă trecerea deputaților dintr-o fracțiune în alta.
„De modificat Constituția o să fie dificil, căci Comisia de la Veneția spune că nu se poate, dar se poate de pus unele filtre ca să nu poată deputatul care pleacă să adere la altă fracțiune în decurs de doi ani, sau toți patru ani. De spus că ei nu pot fi membri ai altor grupuri parlamentare. De spus că el este obligat, dacă a părăsit partidul, să întoarcă banii care s-au cheltuit pentru el. Să-i întoarcă în buget, nu la partid”, declară acesta.
Totodată, pentru a elimina riscul ce ține de impactul Curții Constituționale asupra stabilității politice, Igor Dodon, consideră că este necesar de introdus unele modificări ce țin de modalitatea de alegere și funcționare a Curții Constituționale, precum și modalitatea de alegere a membrilor. „Sunt idei cum și noi acest lucru îl vom promova la modificarea Constituției”, a conchis șeful statului.