Carburanţii se mai ieftinesc de mâine
Începând cu ziua da mâine, vineri, 31 octombrie, compania Lukoil Moldova va scădea preţurile cu amănuntul la benzină cu 7%, iar la motorina cu 2%. Declaraţia a fost făcută de către Directorul general al companiei petroliere, Victor Jumbei în cadrul întrevederii cu prim-viceprim-ministrul Igor Dodon, ministrul economiei şi comerţului, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit lui Victor Jumbei, citat de serviciul de presă al Guvernului, costul cu amănuntul a unui litru de benzină va scădea de la 12,80 la 12 lei. Motorină se va ieftini de la 12, 95 la 12, 75 lei/litru.
La 29 octombrie preţurile angro la benzină şi motorină au fost micşorate cu aproximativ 7%. Începând cu luna august curent, preţurile angro la motorină au fost reduse aproximativ cu 34%.