Captură de marijuana în valoare de aproximativ 250 000 lei, în orașul Comrat. Au fost reținuți doi bărbați, acuzați că intenționau să distribuie drogurile în regiunea de sud a țării, transmite IPN.
Sub coordonarea procurorilor PCCOCS ai oficiului Sud, autoritățile au efectuat percheziții la domiciliile și automobilele celor doi, unde au descoperit circa 600 de grame de marijuana, cântare electronice pentru dozarea drogurilor, telefoane mobile și cartele telefonice destinate comunicării cu potențiali clienți, precum și sume de bani în diferite valute, provenite din vânzarea drogurilor.
Bărbatul de 33 de ani a fost prins în flagrant, iar după reținere, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Celălalt, în vârstă de 30 de ani, cooperează cu ancheta și a fost plasat în arest la domiciliu.
Autoritățile continuă să investigheze rețeaua de distribuție a drogurilor și posibila implicare a unor complici. Cazul este în curs de cercetare, iar persoanele implicate beneficiază de prezumția de nevinovăție, notează IPN.