Republica Moldova are toate şansele să ajungă pe lista statelor atractive din punct de vedere investiţional pentru ţările asiatice, a declarat preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Moldova (AOAM), Andrian Candu , la întoarcerea de la Summitul Investiţional Rusia şi CSI, desfăşurat săptămâna trecută în Hong Kong, notează Info-Prim Neo cu referire la surse din cadrul Asociaţiei. „Şi Moldova urmează să-şi ajusteze priorităţile investiţionale în condiţiile în care pieţele de capital din Asia au devenit una dintre cele mai dinamice forţe financiare din lume, cu investiţii semnificative în structuri internaţionale şi achiziţii de companii din Europa şi SUA în valoare de zeci de miliarde de dolari”, a precizat Andrian Candu. În cadrul forului, directorul AOAM, experţi şi membri ai asociaţiei, au purtat discuţii cu reprezentanţi ai băncilor de dezvoltare, fondurilor investiţionale din Asia si ai Bursei din Hong Kong, dar şi cu reprezentanţi ai celor mai mari companii şi fonduri investiţionale din Rusia si CSI. Preşedintele AOAM a convenit cu reprezentanţii unor fonduri investiţionale şi companii din Asia referitor la o serie de vizite de lucru la Chişinău în perioada noiembrie 2010 – aprilie 2011. În cadrul acestora, AOAM va prezenta oportunităţile de investiţii în Republica Moldova. În context, Adrian Candu şi-a declarat convingerea că o economie transparentă şi prognozabilă, fără riscuri politice şi cu o atenţie deosebită faţă de investitori, sunt principalele ingrediente ale unei colaborări investiţionale de success. AOAM este organizaţie obştească, neguvernamentală, non-profit, care întruneşte în rândurile sale oameni de afaceri cu convingeri comune privind avansarea societăţii prin dezvoltarea mediului de afaceri, susţinerea spiritului antreprenorial pentru o dezvoltare durabilă a economiei Republicii Moldova, în contextul valorilor Uniunii Europene. Obiectivele majore ale AOAM se grupează, în principal, pe trei direcţii: Iniţiative legislative pentru optimizarea cadrului normativ; Promovarea imaginii Republicii Moldova peste hotare şi atragerea investiţiilor străine; Programe de susţinere a business-ului mic şi mijlociu şi crearea unui cadru de afaceri şi investiţional eficient.