Capitala, gazda Forumului Social al Comunităţii Energetice
Capitala ţării este astăzi, 4 octombrie, gazda Forumului Social al Comunităţii Energetice, aranjament regional în care Moldova deţine preşedinţia, transmite Info-Prim Neo.
Viceministrul economiei, Ilarion Popa, a menţionat că la reuniune vor fi discutate chestiuni care vizează protecţia consumatorilor în condiţiile resurselor energetice limitate şi a creşterii dependenţii ţărilor din regiunea sud-estică a Europei de sursele externe de furnizare.
„Este o problemă de actualitate pentru Republica Moldova, având în vedere creşterea permanentă a preţului la resursele energetice, a tarifelor pentru consumatorii finali. Se va discuta despre prevederile legislaţiei europene la capitolul protecţia consumatorilor, despre implicarea partenerilor de dialog social, a sindicatelor şi angajatorilor, în soluţionarea acestei probleme. În cadrul Forumului se preconizează ca Moldova şi Ucraina să semneze Memorandumul Social al Comunităţii Energetice, care presupune preluarea practicilor bune în domeniu de către ambele ţăriˮ, a menţionat Ilarion Popa.
Pe 5 octombrie la Chişinău se va desfăşura şedinţa Platformei 3/ Energetică a Parteneriatului Estic. Pe agendă figurează chestiuni care ţin de cooperarea energetică între ţările-membre ale Comunităţii Energetice, dar şi cu parteneri din afară, rolul organismelor de reglementare într-o piaţă liberă şi securitatea livrărilor de energie. În şedinţă urmează să fie adoptat un plan de acţiuni pentru crearea unei pieţe unice energetice, planificarea strategică şi reducerea emisiilor de carbon.
Pe 6 octombrie şirul evenimentelor va fi continuat de Consiliul ministerial al Comunităţii Energetice. Pe prim-plan figurează dezbateri pe marginea furnizării sigure a resurselor energetice. Se prevede examinarea proiectului conceptului Strategiei Energetice regionale şi a priorităţilor de investiţii în infrastructura energetică.
Moldova a devenit membru cu drepturi depline al Comunităţii Energetice în 2010, iar în 2011 deţine preşedinţia în acest aranjament regional, care va fi preluată în 2012 de către Muntenegru.