Capitala dezbate public noul său Plan Urbanistic General

Majoritatea instituţiilor de învăţământ din capitală nu au beneficiat în ultimii ani de reparaţii capitale, inclusiv ale acoperişurilor, uşilor, ferestrelor, dar şi ale sistemelor de canalizare şi termificare. 20 la sută din numărul de instituţii nu dispun de săli de sport şi săli de festivităţi. Totodată, sălile de studii pentru chimie, fizică, biologie şi alte discipline nu sunt dotate suficient. Conform statisticilor, în prezent în şcolile din municipiu, un calculator revine pentru 46 de elevi, ceea ce este cu mult sub media din regiune, a spus Veaceslav Bulat, consultant în cadrul Business Consulting Institute, în cadrul dezbaterii publice pe tema infrastructurii educaţionale, de sănătate şi socială, care, la rândul său, face parte din şirul de acţiuni menit să promoveze principiile noului Plan Urbanistic General al capitalei. Totodată, în bibliotecile din şcoli fondul de carte este sărac. Grădiniţele din Chişinău sunt supraaglomerate pe motiv că sunt frecventate şi de copii din localităţile suburbane, dar şi de circa o mie de copii din alte localităţi ale republicii, părinţii cărora nu au viză de domiciliu în oraş. O problemă mai este şi că majoritatea instituţiilor de învăţământ sunt concentrate în zona centrală a oraşului. Planul Urbanistic General al capitalei propune mai multe programe şi proiecte menite să îmbunătăţească starea de lucruri în acest domeniu. Este vorba despre renovarea edificiilor şi optimizarea regimului termic al acestora, dotarea cu tehnică de calcul şi introducerea noilor programe informaţionale. Se prevede de asemenea amenajarea sălilor şi terenurilor de sport. Pentru realizarea politicii de perfecţionare continuă a sistemului educaţional şi racordarea la standardele europene sunt propuse 4 programe privind implementare principiilor educaţionale europene, ajustarea sistemului educaţional la necesităţile pieţei forţei de muncă, promovarea programelor educaţionale “Educaţie pentru toţi”, precum şi stimularea elevilor dotaţi, inclusiv prin amenajarea unui “Centru de excelenţă” pentru aceştia. În cadrul aceleiaşi dezbateri publice s-a mai discutat despre politicile şi programele pentru îmbunătăţirea şi extinderea infrastructurii de sănătate, diversificarea serviciilor de asistenţă socială, dezvoltarea infrastructurii de asigurare cu servicii privind paza şi protecţia cetăţeanului, incluse în PUG. Planul Urbanistic General este publicat pe adresa www.habitatmoldova.org. Pe marginea acestui document, săptămâna viitoare urmează să mai fie organizate 2 dezbateri publice pe domeniile dezvoltare economică, administraţie locală şi transport.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.