Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC) atenţionează deputaţii că iniţiativa legislativă a Ministerului Justiţiei în domeniul investigaţiilor este necesară, dar conţine numeroase greşeli de ordin redacţional, transmite Info-Prim Neo. „Proiectul este justificat şi oportun. Deficienţele de bază pe care le are este însă limba şi o stilistică nu tocmai potrivită tehnicilor legislative. Sunt utilizaţi termeni diferiţi pentru aceleaşi noţiuni, pentru aceleaşi fapte, pentru aceleaşi fenomene”, a declarat la o conferinţă de presă Marina Kalughin, expert CAPC. Potrivit experţilor CAPC, legea este necesară pentru prevenirea, curmarea şi combaterea criminalităţii, precum şi pentru implementarea unor tehnici novatoare de investigaţii, astfel încât să fie asigurată securitatea statului. Marina Kalughin spune că un element foarte necesar este faptul că va fi foarte clar care măsuri şi cu acordul sau cu autorizaţia cărei autorităţi pot fi efectuate . „Astfel, în exclusivitate cu autorizarea judecătorului de instrucţie pot fi efectuate cercetări la domiciliu, supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice, interceptarea comunicărilor, monitorizarea tranzacţiilor financiare. Aceste măsuri speciale de investigaţii pot fi efectuate doar în cadrul unui dosar penal deja intentat, doar cu acordul judecătorului instrucţiei, la un demers făcut de către procuror”, a menţionat expertul CAPC. Autorităţile competente în efectuarea activităţii operative de investigaţii sunt şapte la număr – Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, CCCEC, Serviciul Pază şi Protecţie de Stat, Serviciul Vamal, Departamentul Instituţiilor Penitenciare şi Serviciul de Informaţii şi Securitate. Preşedintele CAPC, Galina Bostan, a remarcat că este binevenit că investigarea se va face doar dacă este intentat un dosar penal. „Pentru că altfel, dacă nu ar exista un dosar penal, oricine care este interesat de viaţa privată ar putea să acţioneze prin intermediul unui organ de urmărire penală, pur şi simplu să colecteze informaţii despre o atare persoană”, a spus Galina Bostan. Preşedintele CAPC a atenţionat că în proiect nu există o notă informativă a fundamentării economico-financiare a iniţiativei în cauză. Galina Bostan este însă de părere că această notă a fost omisă nu din rea intenţie, ci din cauza lipsei capacităţilor de a o prezenta. „Este un pericol pentru că în situaţia în care nu sunt prevăzute surse financiare pentru implementarea efectivă a legii, riscăm să avem o lege moartă”, a subliniat Galina Bostan. Expertiza proiectului a fost realizată în cadrul Proiectului „Expertiza coruptibilităţii proiectelor actelor normative şi legislative – etapa V”, care este susţinută financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia şi Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională.
CAPC semnalează lacune într-un proiect de lege important pentru domeniul investigaţiilor
-
galina bostan despre proiectul legii cu privire la investigatii.mp3
- 0