CAPC constată nerespectarea transparenţei decizionale în cazul unei legi supusă expertizării

Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC) constată că nu a fost asigurată transparenţa decizională în cazul proiectului de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Legea cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, Legea contenciosului administrativ), pentru care Guvernul şi-a sumat răspunderea în faţa Parlamentului.

Procedura angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului este o particularitate a procedurii legislative, conform căreia proiectul de lege nu mai urmează procedura legislativă. Acesta este supus unei dezbateri strict politice, care are drept consecinţă menţinerea sau demiterea Guvernului prin retragerea încrederii acordate de Parlament.

Într-o conferinţă de presă la IPN, expertul Mariana Kalughin, care a supus proiectul expertizării, a spus că, în pofida faptului că acesta a fost plasat pe pagina Parlamentului,  nu a fost de mare utilitate pentru părţile interesate.  Nota informativă nu conţine o analiză fundamentală a condiţiilor ce au impus elaborarea proiectului, eventual statistici judiciare şi referinţă la acquis-ul comunitar, la alte standarde internaţionale relevante. Legea nu a fost însoţită de actul de analiză a impactului de reglementare, fiind identificate elemente de coruptibilitate, norme care stabilesc derogări neîntemeiate. Prevederile conţin norme care ţin de procesul judiciar. Astfel de norme ar putea să se conţină doar în legile speciale relevante, cum ar fi Codul de procedură penală, Legea contenciosului administrativ etc., a precizat Mariana Kalughin.

Expertul a mai spus că prevederile din lege, prin care instanţa de contencios administrativ poate dispune suspendarea numai la cererea reclamantului (fără a specifica că suspendarea poate fi dispusă de către instanţă şi din oficiu), ar putea aduce atingere principiului separaţiei şi colaborării puterilor, garantat prin Constituţia Republicii Moldova.

În opinia CAPC, legea în cauză este inoportună. În condiţiile prevederilor Codului de procedură civilă, acţiunile în contenciosul administrativ se examinează de instanţele judecătoreşti respective conform normelor generale ale Codului de procedură civilă, cu excepţiile şi completările stabilite de legislaţia contenciosului administrativ.

Mariana Kaluhin a subliniat că rămâne neclar raţionamentul pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului în privinţa proiectului supus expertizei. Nu există nicio condiţie impusă de Constituţie care ar limita aprecierea exclusivă a Guvernului asupra oportunităţii şi conţinutului iniţiativei sale. Însă, procedura angajării răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege, ca o modalitate simplificată de legiferare, trebuie să fie o măsură  extremă, determinată de urgenţa în adoptarea măsurilor conţinute în legea asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea.

Expertiza CAPC este parte a proiectului „Expertiza coruptibilităţii proiectelor actelor normative şi legislative”, susţinut financiar de MATRA Rule of Law and Good Governance from Kingdom of the Netherlands.

  • mariana kalughin despre guvern.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.