Cantitățile de mere exportate în Rusia scad constant în ultimii patru ani

Cantitățile de mere moldovenești exportate în Federația Rusă au scăzut în ultimii patru ani de la 250 de mii de tone în 2019, la 160 de mii de tone – la începutul lunii decembrie anul curent. Sunt datele Serviciului de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse Rosselhoznadzor, transmite IPN.

După mai multe embargouri impuse, pe 1 decembrie Rosselhoznadzor a decis să ridice interdicțiile de import al merelor în raport cu 20 de întreprinderi din Moldova. Alte 12 întreprinderi au primit permisiunea de a-și plasa produsele în Rusia pe 2 decembrie. Nemulțumită, Asociația horticultorilor din Rusia a solicitat prim-ministrului Mihail Mișustin limitarea importului de mere din Moldova. Conform scrisorii, anul acesta în Rusia a fost depozitată o recoltă record de mere, care poate fi comercializată până în vara anului 2023.

Între timp, Moldova își diversifică piețele de desfacere a fructelor. Dacă în trecut merele moldovenești erau exportate în special în Federația Rusă, în anul curent cantități mai mari de mere față de anul trecut au ajuns pe piețele din Libia, Malaezia, Armenia, Bulgaria. Moldova a exportat pentru prima dată mere în Germania și Finlanda. În perioada ianuarie-iunie anul curent, în Germania au fost exportate 60 de tone de mere moldovenești, iar în Finlanda – 20 de tone, precizează Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe Moldova Fruct.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.