Cantitatea de miere colectată în acest an este în scădere cu 30%

Cantitatea de miere colectată în acest an este în scădere cu circa 30% față de anul trecut. Comparativ cu anii precedenți, a fost colectată mai multă miere polifloră (70%), decât miere de salcâm și de tei (30%).

Ştefan Condratiuc, președintele Asociației Apicultorilor din Republica Moldova, a declarat pentru IPN că procesul de colectare mai continuă. Până acum, s-au colectat în jur de 5 mii de tone. Deși recoltarea mierii din stupi ar trebui să se încheie în luna august, mulți apicultori nu o fac la timp și astfel întârzie pregătirea familiilor de albine pentru iernat, iar ca rezultat scade cantitatea de miere care va putea fi recoltată în anul următor.

Potrivit lui Ştefan Condratiuc, 80% dintre problemele care există în ramura apiculturii sunt legate de factorul uman. Deja apicultorii au raport despre pierderile pe care le-au avut în acest sezon din cauză că anul trecut nu au făcut în timp util pregătirile pentru iernat. Totodată, unii apicultori au introdus rase de albine care nu sunt adaptate la condițiile climaterice locale.

Ştefan Condratiuc spune că au fost desfășurate seminare cu experți din Polonia și din Germania, apicultorii moldoveni au fost avertizați să nu aducă ceea ce nu este omologat, hibrizi care pot da roade doar în primul an de recoltare, pentru că este poluat fondul genetic. Președintele Asociației mai spune că și lipsa unei monitorizări a fondului genetic din partea autorităților duce la această situație.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.