Cantitatea de apă după ploaia din noaptea trecută a depăşit de două ori media
Precipitaţiile din noaptea trecută au atins în capitală 38 de litri de apă pe metru pătrat, depăşind de aproape două ori media. Informaţia a fost prezentată luni la Primărie cu referire la datele Serviciului Hidrometeo, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit şefului Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie, Veaceslav Ţărnă, după ploaie a fost inundată Alea Gării şi str. Tăbăcăria Veche. Au existat probleme legate de acumulări de apă pe str. Albişoara, intersecţie cu bulevardul Renaşterii, şi la intersecţia străzii Albişoara cu strada Ismail. Spre dimineaţă, apa a fost înghiţită de gurile de canalizare pluvială, astfel că nu a fost nevoie de intervenţii speciale, a precizat Veaceslav Ţărnă.
Şeful adjunct al Departamentului Situaţii Excepţionale a municipiului Chişinău, Liviu Mârzencă, s-a referit la pericolul care vine de la digurile unor iazuri, în cazul prelungirii ploilor abundente. Acestea sunt lacul din Grătieşti şi din parcul Valea Gâştei.
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a cerut examinarea zonelor cu risc sporit de inundaţii şi alunecări de teren şi monitorizarea situaţiei.
Solicitată de Info-Prim Neo, ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Liliana Puşcaşu, a comunicat că ploaia din noaptea de duminică spre luni a lăsat fără energie electrică 23 de localităţi din centru – 10 în raionul Călăraşi, 9 în Nisporeni şi 4 în Ungheni.
O nouă viitură formată după ploile din Ucraina se apropie de segmentul Criva – Costeşti. Specialiştii prognozează creşterea apei râului Prut cu 2,5-3,5 metri.