Cantinele sociale îşi reîncep activitatea

Cantinele sociale din capitală, care, din cauza lipsei de bani, nu au funcţionat de la începutul anului, îşi reîncep activitatea, miercuri, 1 martie. Consiliul Municipal Chişinău (CMC) a alocat astăzi (marţi) 1 milion 320 de mii de lei pentru asigurarea zilnică, în următoarele 8 luni, cu prânzuri gratuite a 500 de persoane sărace. Şefa Direcţiei Asistenţă Socială, Eugenia Ceban (înregistrare) a spus că vor beneficia de alimentaţie gratuită câte 100 de persoane din fiecare sector, după principiul rotaţiei, 5 zile pe săptămână. Persoanelor, solitare care din motive obiective nu se pot deplasa la sediul cantinei, hrana va fi distribuită prin intermediul lucrătorilor sociali. Costul unui prânz este de 15 lei. Eugenia Ceban mai spune că deja au fost încheiate contractele cu acele cantine care au fost selectate în urma tenderelor. Listele beneficiarilor au fost întocmite de către Direcţiile de asistenţă socială din sectoare şi au fost coordonate cu preturile de sector. În anul trecut, câte 500 de persoane sărace din oraş au beneficiat zilnic de prânzuri gratuite, finanţate din bugetul local.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.