Cantina Liceului teoretic republican „Aristotel”, unde 65 de elevi s-au intoxicat, și-a sistat activitatea. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunță că a inițiat verificări, transmite IPN.
Până la finalizarea anchetei epidemiologice cantina și-a sistat activitatea. Potrivit ANSA, responsabilitatea privind siguranța alimentelor le revine, în exclusivitate, operatorilor din domeniul alimentar.
În context, instituția solicită agenților economici din domeniu să achiziționeze materia primă doar de la furnizorii de încredere, care dețin certificate de calitate sau certificatul sanitar-veterinar. De asemenea, este obligatoriu să respecte condițiile de igienă în blocurile alimentare, să respecte regimul termic de păstrare a materiei prime, în funcție de gradul de perisabilitate a acestora, precum și să respecte vecinătatea depozitării produselor, pentru a exclude contaminarea încrucișată.
Un angajat al Liceului teoretic republican „Aristotel” din Chișinău și 65 de elevi din clasele a X-XII-a s-au intoxicat cu alimente. Adultul, dar și 20 dintre elevi au fost internați la spital. Potrivit Ministerului Sănătății, starea copiilor și a angajatului liceului este satisfăcătoare, iar cea a elevului din reanimare este gravă, dar stabilă.