Candidatul la preşedinţie este Nicolae Timofti, Update

Partidul Liberal Democrat a semnat pentru candidatura lui Nicolae Timofti la şefia statului. Informaţia a fost comunicată presei de către deputatul Veaceslav Ioniţă. Liderii AIE vor anunţa candidatul la preşedinţie într-o conferinţă de presă la ora 13.00, transmite Info-Prim Neo. [Update] Şi deputatul Partidului Liberal, Valeriu Munteanu, a declarat că a semnat pentru candidatura lui Nicolae Timofti la preşedinţie. Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Nicolae Timofti, a fost văzut, astăzi, la sediul PLDM. Liderul liberal-democrat, Vlad Filat, a declarat presei că la întrevedere au mai participat deputaţii PLDM şi membrii Guvernului. „A fost o discuţie foarte bună, cu întrebări multe. Au fost puse în discuţie domenii diverse, care ţin de activitatea statului. Urmează către ora unu să anunţăm oficial cine este candidatul”, a declarat Vlad Filat. „Obiectivul nostru este să alegem preşedintele şi de aceea am avut nevoie de această calmitate, de această lipsă de bătălie în public vizavi de viitorii candidaţi sau candidat”, a mai spus liderul liberal-democrat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.