Candidatul la funcția de premier are 15 zile pentru a cere Parlamentului votul de încredere

Candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru urmează să ceară, în termen de 15 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului pentru programul de activitate şi întreaga listă a Guvernului. Potrivit prevederilor constituționale, programul de activitate şi lista Guvernului se dezbat în şedinţa Parlamentului. Legislativul acordă încredere executivului cu votul majorității deputaților aleși, transmite IPN.

În baza votului de încredere acordat de Parlament, preşedintele Republicii Moldova numeşte Guvernul. Executivul îşi exercită atribuţiile din ziua depunerii jurământului de către membrii lui în faţa șefului statului.

Dorin Recean a fost desemnat pe 10 februarie candidat la funcția de premier după demisia anunțată în aceeași zi de Natalia Gavrilița. Acum un an, acesta a fost numit consilier al președintelui Maia Sandu pe domeniul apărării și securității naționale. El a fost ministru al afacerilor interne în Guvernul Filat și Guvernul Leancă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.