Candidaţii la funcţia de deputat sunt obligaţi să degreveze din funcţii

Candidaţii la funcţia de deputat, care cad sub incidenţa prevederilor Codului electoral, sunt obligaţi să-şi suspende activitatea din funcţia pe care o deţin începând de astăzi, 23 iunie. Actele de suspendare a activităţii în funcţia deţinută se depun la Comisia Electorală Centrală (CEC) până la 26 iunie 2009, transmite Info-Prim Neo. La şedinţa din 22 iunie, CEC a decis ordinea definitivă de înregistrarea a concurenţilor electorali în buletinele de vot. Astfel, cu numărul unu va fi înregistrat Partidul Comuniştilor (PCRM), cu numărul 2 – Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD), cu numărul 3 – Alianţa „Moldova Noastră”, cu numărul 4 – Partidul Liberal (PL). Numărul 5 în buletinele de vot i-a revenit Partidului Liberal Democrat (PLDM). Cu numărul 6 va figura Partidul Democrat (PDM). Alţi concurenţi electorali nu au fost deocamdată înregistraţi la CEC. CEC a aprobat luni şi simbolurile electorale ale concurenţilor. Simbolurile PCRM, PPCD, AMN, PL şi PLDM au rămas cele din campania electorală precedentă. Excepţie face PDM. Simbolul electoral al acestui partid va reprezenta trei trandafiri, care pornesc dintr-o tulpină, înscrişi într-un cerc pe fundal deschis, având la bază inscripţia cu majuscule „M. LUPU”. Pe listele electorale ale celor şase concurenţi există persoane care deţin cetăţenia altor state sau care au declarat depunerea documentelor pentru obţinerea cetăţeniei altui stat. Listele candidaţilor includ şi persoane fără apartenenţă politică. După adoptarea hotărârii cu privire la înregistrarea candidaţilor la funcţia de deputat, Eugeniu Ştirbu, preşedintele CEC, i-a rugat pe concurenţi să fie toleranţi între ei. Totodată Ştirbu le-a dorit concurenţilor să acceadă în Parlament. Înscrierea concurenţilor electorali la CEC va dura până la 7 iulie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.