Candidații care nu sunt de acord cu notele de la BAC pot depune astăzi contestații

Media 10 la examenul de bacalaureat a fost obținută de către 16 candidați, în comparație cu 11 în 2019. 725 de candidați au nota medie mai mare sau egală cu 9, în comparație cu 535 în 2019. Numărul candidaților cu nota medie mai mare sau egală cu 8 este de 3026, față de 2371 în 2019. Elevii îşi pot vedea rezultatele obținute la fiecare probă a examenului național de Bacalaureat în cadrul Centrului de Bacalaureat unde au susținut examenul și prin intermediul platformei www.bac.edu.md, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, la sesiunea de Bacalaureat 2021 au fost admiși în total 16213 candidați. Rata de promovare a absolvenților din licee este de 87,52%, care este cu 0,11 puncte procentuale mai mare față de sesiunea de Bacalaureat 2019. Din cei 4601 candidați admiși din colegii și centre de excelență, 1972 de candidați au promovat examenul, rata de promovare constituind 42,86%. 22 de candidați din cei 169 de restanțieri din sesiunile anterioare au promovat examenul în acest an, ceea ce constituie circa 13%.

În total, 11727 de candidați au promovat examenul național de Bacalaureat în sesiunea de bază, până la desfășurarea contestațiilor, ceea ce constituie 72,33% din numărul total, rata promovabilității fiind în ascensiune cu circa 4,4 puncte procentuale față de aceeași etapă a sesiunii de bază a examenului național de Bacalaureat 2019. În acest an a fost eliminat din examen, pentru fraudă, un candidat.

Candidații care nu sunt de acord cu notele obținute pot depune contestații la Centrele de Bacalaureat între orele 9.00–18.00, azi, 28 iunie. Fiecare candidat își poate vedea lucrările verificate la adresa www.bac.edu.md în baza unei parole oferite de instituția de învățământ în care și-a făcut studiile. Rezultatele finale ale sesiunii de bază vor fi anunțate pe data de 4 iulie, după examinarea contestațiilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.