Candidați la primăriile din Căușeni: Trebuie votați nu cei care promit, ci care muncesc

Pe 20 octombrie, cetățenii vor vota nu partide, ci oameni care au reușit să facă ceva pentru satele, orașele și raioanele noastre. O spune Ion Ciontoloi, candidat pentru funcția de primar al orașului Căușeni. Candidatul a chemat alegătorii să nu-i aleagă pe cei care promit, ci pe cei care, prin munca lor, au făcut ceva bun pentru localitate.

Într-o conferință de presă la IPN, la care au fost prezenți mai mulți candidați la primării din raionul Căușeni, Ion Ciontoloi a precizat că a fost președinte al raionului Căușeni din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova, dar a fost demis din funcție de fosta guvernare a PDM. „Cred că noi, cei care suntem aici, avem mai puțină vină pentru tot ce i se atribuie partidului decât cei care au fost parlamentari, în Guvern, și și-au rezolvat problemele personale pentru că PLDM era la guvernare”, a spus Ion Ciontoloi.

Primar în trei mandate în satul Sălcuța, Ion Novac, a menționat că, fiind primar al PLDM, a simțit susținere din partea conducerii raionului al cărui președinte era Ion Ciontoloi, dar, odată cu venirea PDM la guvernare, situația s-a schimbat. „În ultimul timp, nici nu eram chemați la conducerea raionului. Nici nu eram întrebați cu ce probleme ne confruntăm, ce probleme trebuie neapărat soluționate”, a spus Ion Novac.

Lidia Jubea candidează la funcția de primar al satului Tănătari. „Fac parte din societatea civilă și spun că guvernările vin și pleacă, dar oamenii rămân. În perioada cât am fost primar în Tănătari, 2003-2007, prin fondul de investiții s-a implementat un proiect de construcție a apeductului din sat. Contribuția locală a fost de 300 000 de lei, din care 80 000 de lei au fost adunați de la comunitatea din sat. Am fost susținuți de organizații internaționale, de diaspora din Italia”, a spus Lidia Jubea.

Anatol Doibani candidează pentru un nou mandat de primar al comunei Baimaclia. Acesta a declarat că, până la venirea PDM la guvernare, a derulat proiecte bune pentru comunitatea pe care o conducea. „Ni s-a cerut să ne înscriem în PDM și, dacă vom refuza, ni s-a spus direct că nu vom avea finanțări. Și, într-adevăr, timp de trei ani comuna Baimaclia nu a avut niciun ban finanțare nici de la Guvern, nici de la Consiliul Raional”, a spus Anatol Doibani.

Dumitru Pogorea candidează pentru funcția de primar al satului Taraclia. „Trăiesc în Rusia, dar am mai mult de cinci ani de când vreau să mă întorc acasă, dar întâlnesc tot felul de obstacole. Noi suntem ambasadorii populari ai Republicii Moldova peste hotare”, a spus Dumitru Pogorea. Acesta a precizat că este nevoie ca statul să vină cu facilități fiscale pentru moldovenii din diaspora care vor să se întoarcă acasă și să investească banii câștigați peste hotare. Candidatul a mai menționat că este necesar să se creeze locuri de muncă în satele moldovenești pentru a fi stopată migrația.

  • Candidatul Ion Novac despre problemele intampinate in satul Salcuta
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.