Candidat independent la parlamentare, nemulțumit de schimbarea adreselor secțiilor de vot

Candidatul independent la funcția de deputat pe circumscripția nr. 50 - la vest de Republica Moldova, Vasile Calmațui, se declară nemulțumit de faptul că autoritățile au modificat în ultimul moment adresa secției de votare 50/16 din Montreuil, Paris, Franța.

Într-o conferință de presă la IPN, Vasile Calmațui, a declarat că o astfel de decizie îl dezavantajează, deoarece dânsul a distribuit adresa inițială potențialilor votanți și susținătorilor. „Schimbarea adresei îmi va aduce mare prejudiciu moral și electoral, căci alegătorii vor crede că i-am mințit. De asemenea alegătorii vor fi împiedicați să voteze căci nu cunosc adresa nouă și nu vor reuși să ajungă la URNE”, spune candidatul.

Potrivit lui, adresa secției de votare din „rue des Ruffins” a fost schimbată pe o altă adresă „avenue de Resistance”. Distanța dintre cele două este de 3 km și acest lucru, spune Vasile Calmațui, creează disconfort pentru alegători care deja s-au obișnuit cu prima adresă, unde s-a votat la alegerile precedente.

Candidatul independent declară că a contactat Ambasada Republicii Moldova în Franța, apoi Consiliul electoral al circumscripției electorale nr. 50, unde i s-a răspuns că adresa a fost modificată și atât. A depus o contestație și la CEC, de unde așteaptă răspuns.

În altă ordine de idei, Vasile Calmațui, a criticat-o pe Maia Sandu, spunând că „a ajuns la putere invocând diaspora, iar acum, prin acțiunile care au loc, diaspora este dezavantajată”, iar în consecință oamenii vor veni și mai puțini la alegeri.

Candidatul a invitat alegătorii să-l voteze, menționând că „militează pentru drepturile celor plecați, pentru deschiderea secțiilor de votare în Paris”.

Candidatul mai spune că pe seama problemei invocate așteaptă un răspuns și de la Ministerul Afacerilor Externe a Republicii Moldova.

Retrospectiva evenimentelor electorale din 18 octombrie 2019

  • Vasile Calmatui despre dezavantajarea sa
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.