Când și unde va avea loc inaugurarea noului președinte al țării

Inaugurarea noului președinte ales, Maia Sandu, va avea loc în data de 24 decembrie, la Palatul Republicii. Din cauza pandemiei, evenimentul se va desfășura în mod restrâns, cu o participare limitată. Detaliile au fost oferite de către Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

„Există o lege, care stabilește cum se organizează inaugurarea și cine sunt cei care trebuie invitați. Conform acestei legi, ar urma să invităm reprezentanți ai mai multor instituții ale statului. Încercăm să găsim o formulă, prin care reducem numărul sau să invităm doar reprezentanți din fiecare instituție, astfel încât să păstrăm spiritul legii, dar să ținem cont și de restricțiile impuse de pandemie”, a notat președintele ales. Evenimentul va putea fi urmărit online.

Fiind întrebată despre vizitele planificate în exterior, Maia Sandu a declarat că prima vizită, probabil, va avea loc în luna ianuarie, la Kiev, Ucraina. Detalii exacte nu poate oferi pentru că încă nu au fost finalizate discuțiile protocolare cu partea ucraineană.

În primele săptămâni după inaugurare, la Chișinău va fi organizată vizita președintelui României, Klaus Iohannis.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE