Rubrică de cultivare a limbii, susţinută de Alexei Axan

„Româna: bogată în forme sau limbă cu dificultăţi?”

Dragii nostri cititori şi dragile noastre cititoare, ne bucură faptul că în fiecare zi de miercuri, dis-de-dimineaţă, accesaţi site-ul Agenţiei IPN pentru a fi împreună cu noi în cadrul rubricii deja îndrăgite de dumneavoastră, pe care o consideraţi şi necesară, şi utilă.

Rubrica de azi o deschidem aducându-le sincere mulţumiri persoanelor care au dorit să-şi verifice cunoştinţele scriind -s- sau -z- în cuvintele incluse în exerciţiul propus de noi.

Vă felicităm pentru curaj, Ludmila, Oleg, Ana!

Vom comenta exerciţiul, nu înainte însă de a vă sugera să citiţi în continuare articolul ascultând un extraordinar cântec, interpretat de Ioan Bocşa, dedicat tuturor cititoarelor noastre care poartă înălţătorul şi milostivul prenume Ana. (Accesaţi!)

Sperăm să nu vă plictisiţi citind comentariile. Zicem acestea din cauză că mai sunt persoane pentru care ortografia şi ortoepia nu reprezintă cele mai importante discipline lingvistice.

Probabil e firesc să fie aşa! Dumneavoastră ce părere aveţi?

I. Se va împăca oare „дездедиминяцэ” cu „dis-de-dimineaţă”?

1) Dis-de-dimineaţă: aceasta e forma adverbului care trebuie promovată cu insistenţă, chiar dacă diferite surse lexicografice atestă şi variantele lui.

Cine poate să conteste spusele noastre?

Poate doar cei din regiunea de est a Republicii Moldova, care învaţă „лимба молдовеняскэ", scrisă cu litere ruseşti (incorect: chirilice).

Ne întrebăm şi vă întrebăm: când oare se va împăca „дездедиминяцэ” cu „dis-de-dimineaţă”?

Dacă cineva ştie, să ne spună!

2) Agheasmă: cuvântul prezintă două dificultăţi (-ea-, nu -ia-; -s-, nu -z-).

Atenţie la toată familia lui lexicală!

3) Autobuz, troleibuz, microbuz: forme fără variante.

E important să fim atenţi să nu se întâmple să vorbim prea mult şi în contradictoriu despre -z- şi -s-, iar, între timp, concetăţenii noştri să se obişnuiască definitiv cu „маршрутка” şi cu „rutiera”.

4) Carismă: formă unică.

O cântăreaţă de la noi, după ce s-a numit un timp altfel, a decis să-şi schimbe numele scenic. Dacă va dori să şi-l mai schimbe o dată, o sfătuim să şi-l ia pe acesta: Carisma.

Respectivul nume doar o va avantaja:

a) fanii nu o vor confunda cu DJ-ul şi cântăreţul american Kris Klayton;

b) va avea un nume scenic care, deocamdată, nu-l poartă nimeni;

c) profesorii de română îi vor mulţumi pentru faptul că elevii nu mai comit greşeli, toţi scriind corect nu doar cuvântul „carismă”, ci şi derivatul „carismatic”.

Grăbeşte-te, Olgo, şi devino Carisma!

5) Ca formă, substantivul „concluzie” diferă de adjectivul „conclusiv”.

Memorizăm acest aspect aplicând „metoda papagalului”, adică nu întrebăm de ce e aşa!

6) În cuvintele „desinenţă”, „disidenţă”, „episod”, „premisă”, „prismă”, „aisberg”, „a smulge”, „a smuci”, dar şi în derivatele lor se scrie litera -s-, nu -z-.

Suntem întrebaţi uneori ce atitudine trebuie să avem faţă de variantele unor cuvinte, atestate de dicţionare. Unu: ne orientăm spre formele din dicţionarele ortografice. Doi: pe cele din dicţionarele explicative le neglijăm pur şi simplu, oricât de dureros ar fi acest fapt!

Poate astfel vor fi eliminate variantele din viitoarele dicţionare!

În limba română există cu adevărat problema variantelor posibile (unele acceptate, altele neacceptate). În secolul al XXI-lea, când viaţa se scurge atât de repede, nu mai avem timp să tratăm chestiunea în cauză ca pe o bogăţie de forme, ci ca pe un deranj pe care îl simt nu numai persoanele care ne învaţă limba, nici chiar doar vorbitorii de română, ci şi filologii, care trebuie să explice de ce, de exemplu, cuvântul „premisă” are inclusă în dicţionare varianta „premiză”, iar „prismă” nu o are. Doar pentru faptul că, fiind preluate din franceză, primul se scrie în această limbă cu -ss- (premisse), iar al doilea cu -s- (prisme)?

Ni se pare niţel neserios. Dumneavoastră cum vi se pare?

Mai în glumă, mai în serios, unii studenţi îşi dau cu părerea că aceste forme paralele sunt incluse în dicţionare pentru ca să se comită mai multe greşeli la următoarea ediţie a concursului „Dictare pentru fiecare”.

Stimaţi colegi filologi, ne-ar interesa foarte mult opinia dvs. referitoare la problema în discuţie.

7) A observat corect cititoarea noastră Ludmila Cocieru că există o diferenţă semantică între cuvintele „atlas” (colecţie de hărţi) şi „atlaz” (ţesătură).

Apare o mică dificultate la alegerea pluralului acestor două substantive. Încercaţi să intuiţi!

Expediaţi-ne şi nouă formele de plural constituite de la „atlas” şi „atlaz”.

8) Cunoaşteţi semnificaţia cuvintelor „priză” şi „veioză”?

Spúneţi-ne şi nouă, vă rugăm!

Aici urma să încheiem discuţia despre cuvinte cu -s- şi -z-, dar ne-am amintit de cititoarea Elena, căreia i-am răspuns la întrebarea despre adverbul „inclusiv” şi adjectivul „incluziv”. Unde aţi dispărut, Elena? Reveniţi! Nu de alta, dar cât timp am fost preocupaţi de problema acestor două forme şi cât dumneavoastră aţi lipsit, mai multe persoane invitate la diferite posturi TV au folosit în vorbire „inclusiv şi” în loc de „inclusiv”. Şi asta nu e bine!

II. De ce Eugen a întrebat despre aceasta?

Eugen, am înţeles că vă interesează tema din gramatica limbii române „Demonstrativele: pronumele şi adjectivele pronominale”, studiată la lecţiile 22 şi 28 de către persoanele care frecventează cursurile organizate de Casa Limbii Române.

Nu ştim ce profesie aveţi, Eugen. Dacă nu sunteţi filolog de specialitate, vă spunem că surprindeţi unele fenomene gramaticale ca un adevărat filolog. Ne surprindeţi de fiecare dată când ne scrieţi.

Vom reveni neapărat la tema aceasta, ea (această temă) prezentând interes atât pentru persoanele care ne învaţă limba, cât şi pentru cei ce o vorbesc deja. Vom examina atunci mai multe aspecte, inclusiv valoarea neutră pe care o are în unele cazuri demonstrativul feminin.

Vă promitem asta!

III. Strada Armenească e departe de … Bulgară?

Oleg, ne-aţi scris că doriţi să vă edificaţi referitor la adjectivele ce provin de la denumirile de ţări. Am vrea să ştiţi că în programa elaborată şi aplicată la cursurile de la Casa Limbii Române aspectele respective se studiază la lecţiile 2, 5 şi 13. Astfel, studenţii noştri ştiu că substantivele provenite de la denumiri de ţări au patru forme (italian, italiancă, italieni, italience). La fel patru forme au adjectivele care determină substantivele ce se referă la stat, la atributele sale, la cetăţenii săi, la tezaurul spiritual creat de-a lungul secolelor de acest popor (italian, italiană, italieni, italiene).

La capitolul respectiv nu se înregistrează probleme de folosire în vorbire a îmbinărilor cu astfel de adjective.

Problema apare atunci când avem de a face cu adjectivele ce însoţesc substantive care denumesc bunuri materiale create de cetăţenii unei oarecare ţări. Astfel de adjective au trei forme (italienesc, italienească, italieneşti) şi diferă de cele cu patru forme.

Aveţi dreptate, Oleg, când vorbiţi de „popor italian” şi de „paste italieneşti”.

Dacă aplicăm regulile enunţate, vom spune „folclor italian”, „fotbal italian”.

Sper să nu vă descurajaţi dacă vă vom spune că aspectul discutat nu e atât de simplu precum l-am redat noi aici. Ca să vă convingeţi de pluridimensionalitatea chestiunii, vă îndemnăm să lecturaţi alt material. (Accesaţi!)

Vă promitem să revenim la tema „Adjectivul” într-un alt articol.

Până una-alta, vă propunem să vă imaginaţi următoarea situaţie. Primarul municipiului Chişinău a anunţat un concurs în care se solicită unificarea, ca forme, a denumirilor celor două străzi: Armeană / Armenească şi Bulgară / Bulgărească. Ce variante i-aţi recomanda?

Ce ziceţi?! E absurdă situaţia inventată de noi?! Primarul nu este în ţară? Dar unde este? E plecat în Belarus / Bielorusia / şi negociază cu belaruşii / bieloruşii / un solid contract, important şi necesar pentru urbea noastră? (Accesaţi!)

IV. Şi Mariana are o întrebare!

Mariana, aveţi un foarte bun simţ al limbii. Există, într-adevăr, o deosebire între propunere, chestiune (problemă) şi întrebare. Perseveraţi în continuare!

V. În ce dată? Din ce dată? Până în ce dată?

Pe ce dată? De pe ce dată? Până pe ce dată?

La ce dată? De la ce dată? Până la ce dată?

Cititoarea noastră Angela Eremia, după ce ne-a lăudat rubrica, ne-a adresat o întrebare din care noi am formulat tocmai nouă. Sperăm, Angela, ca, după ce veţi citi răspunsul, să nu ne scrieţi (din cauză argumentelor noastre nu prea convingătoare) că ne-aţi considerat lingvist, dar, de fapt, aveţi de a face cu un ordinar „limbist”.

Cei care învaţă româna la cursurile noastre studiază la lecţiile 3 şi 11 aspecte ce ţin de indicarea orei, de zilele săptămânii, de datele lunii, de anotimpuri şi de lunile anului, de anumite evenimente desfăşurate în trecut. De exemplu, la lecţia 3, ei răspund la întrebări de tipul: „În ce zile avem ore?”,„În ce dată suntem azi?”,„Din ce dată avem cursuri?”, „Până în ce dată avem ore la nivelul I?”. Iar la lecţia 11 citim un text cu titlul „Ce a fost în lume în 23 iulie?”, din care aflăm despre unele evenimente ce s-au produs în data respectivă în anii 1586, 1588, 1821, 1914, 1941 şi 1945.

Vă interesează, stimaţi cititori şi stimate cititoare, de ce le propunem doar îmbinările de cuvinte cu prepoziţiile „în …”, „din …” şi „până în …”. Vă răspundem. Persoanele care nu vorbesc, dar doresc să vorbească româna cât mai rapid posibil nu au nevoie de forme paralele, mai ales când ele au aspectul lor controversat. În acest sens, avem un principiu de care ne ghidăm la ore, ce se formulează astfel: „Nu le propunem studenţilor două variante, deoarece, chiar de sunt ambele corecte, ei o vor inventa pe a treia incorectă!”. Fiind la început de cale, dumnealor acumulează structurile necesare pentru „dezlegarea” limbii.

Intuim că doriţi să ne întrebaţi ce facem în cazul când în grupe se găsesc studenţi mai insistenţi care se interesează dacă pot folosi în vorbire şi structurile de tipul „pe data de …”, „de pe data de …”, „până pe data de …”, „la data de …”, „de la data de …” şi „până la data de …”. Vă răspundem. În glumă îi numim pe aceştia „distrugători de structuri propuse de profesori”, îi rugăm să se încreadă ghidului lor în instruire şi să aştepte timpul când vor avea limba „dezlegată”. Uite atunci vom pune în discuţie şi problema îmbinărilor cu alte prepoziţii la indicarea datei. Iar celor mai insistenţi le propunem să citească un articol suplimentar la tema respectivă. Vă recomandăm şi dumneavoastră, Angela, să citiţi acest articol. (Apăsaţi dublu click aici!)

Dragi cititori şi dragi cititoare, în timp ce Angela lecturează articolul, vreau să vă relatez o istorioară.

Când veni timpul să studiem fenomenele de la lecţia 11, ambasadorul Dirk Schuebel, diplomaţii Wolfgang Behrendt şi Dirk Lorenz s-au interesat, în mod serios, de ce învăţăm doar structurile „în data de …”, „din data de …” şi „până în data de …”. Citind presa, dumnealor au observat că se folosesc şi îmbinările „pe data de …”, „de pe data de …”, „până pe data de …”, „la data de …”, „de la data de …”, „până la data de …”, dar şi structurile ce au numai prepoziţii şi numeral (fără substantivul „dată”). Când le-am explicat problema, ne-au spus că în Germania există o comisie formată din savanţi notorii şi, dacă apare o problemă lingvistică controversată, aceştia se întrunesc şi adoptă o decizie cu normative obligatorii pentru toţi vorbitorii de germană.

Dacă nu ne înşală memoria, ambasadorii Kalman Mizsei, Sándor Mészáros şi diplomatul Andreás Brett ne-au spus că în Ungaria la fel există o astfel de comisie.

Cunoaşte cineva care e situaţia la noi?

Scríeţi-ne, vă rugăm, dacă ştiţi ceva!

Alţi doi studenţi (Vladislav Kulminski şi Anatoly Vainshtein), care şi-au perfecţionat competenţele de comunicare în româna la cursurile noastre, ne-au spus că ar fi bine să preluăm modelul englezilor. În dicţionarele lor sunt incluse multe exemple şi, dacă apare o problemă, o clarifici consultând sursa lexicografică.

Dragă Angela, până comisia se va constitui (dacă nu există) şi se va convoca (dacă există), până în dicţionare vor fi incluse exemplele care ne-ar ajuta să clarificăm o dată pentru totdeauna problema abordată aici, vă propunem următoarea soluţie: plasaţi înaintea datei denumirea zilei şi atunci prepoziţia nu va fi necesară.
Vă dau întâlnire miercuri, 29 octombrie. Acceptaţi?

E o glumă (serioasă!), Angela. Vom reveni la tema respectivă.

VI. A verifica ceva (Lecţia 6 din programa cursului)

A-şi verifica ceva (Lecţia 17 din programa cursului)

A verifica pe cineva (Lecţia 18 din programa cursului)

A se autoverifica pe sine (Lecţia 19 din programa cursului)

Vă mulţumim, Lucia, pentru cuvintele încurajatoare. Şi ca să nu-i purtaţi Ludmilei niciun pic de pică, vă propunem să audiaţi cântecul pe care vi l-a dedicat italianul Andrea Bocelli. Este adevărat că accentul în prenumele din cântec diferă de cel cu care ne-am obişnuit noi în română. (Apăsaţi aici pentru a accesa!)

VII. Substantivele: generalizarea şi determinarea lor

Alexandru, ne bucură faptul că, fiind rus de naţionalitate, vă interesează problemele de corectitudine a exprimării în limba română. În comentariul dvs. este un fenomen ce ţine de o temă foarte interesantă din gramatica limbii române: „Generalizarea substantivelor şi determinarea lor prin individualizare şi prin concretizare”.

1. Vă mulţumesc pentru răspuns. (Am generalizat.)

2. Vă mulţumesc pentru un răspuns amplu. (Am individuazat.)

3. Vă mulţumesc pentru răspunsul amplu. (Am concretizat.)

În îmbinarea „răspuns util şi pentru vorbitorii de rusă, şi pentru vorbitorii de română”, substantivul „vorbitorii” se cere concretizat, adică folosit cu articol hotărât.

Vă promitem să revenim la tema aceasta într-un viitor articol.
Până atunci vă propunem să încercaţi să „simţiţi” fenomenul în exemplul pe care ni l-a spus la o prelegere regretatul nostru profesor Ion Ciornâi. (Dumnezeu să-l odihnească în pace!)

- Ai văzut vreodată vultur? (Am generalizat.)
- Da, am văzut un vultur mare când eram mic. (Am individuazat.)
Vulturul zbura sus, foarte sus. (Am concretizat.)

VIII. A distrage ǂ A sustrage

Vă mulţumim, Margareta, pentru cuvintele frumoase pe care ni le-aţi adresat şi pentru istorioara relatată. Aveţi dreptate: se confundă frecvent aceste două verbe a căror semnificaţie e diferită. (Doamne fereşte „ să-l sustragă” (să-l fure / să-l răpească) cineva pe şofer! Nu e bine nici atunci când altcineva îi distrage şoferului atenţia!)

Vom reveni şi vom aborda mai detaliat ceea ce aţi enunţat, inclusiv îmbinările de tipul „a da atenţie” = „a acorda atenţie”ǂ„a atrage atenţia”.

IX. Tort / Tortă? Torturi / Torte?

Varea, deoarece ne-aţi expediat mesajul vineri, 17 octombrie, era să comitem o mare nedreptate dacă nu verificam în acea zi comentariile şi nu vă răspundeam azi la întrebările puse.

Atenţie la: era să …, nu eram să …; întrebările puse sau adresate, nu date. Răspunsurile sunt date.

Vă mai amintiţi câte glume s-au făcut pe seama „succesurilor” fiicei Preşedintelui şi a „almanahelor” lui Vanghelie?

Ne întrebăm şi vă întrebăm de ce nu râdem când cineva zice „tortă” în loc de „tort”. Aha! Pentru că avem variante! Dar de ce nu ne amuzăm când altcineva zice „torte” în loc de„torturi”? Aha! Fiindcă ne-am obişnuit! Nu e bine, nu e defel bine! Memorizăm: „torturi”, nu „torte”; „torturi”, …; „torturi”, …; „torturi”, … . Tórturi, da! Da, tórturi! (Ca şi „chibrituri”, nu „chibrite”.)

Atenţie! Să nu confundăm „tórturile” cu „tortúrile”!

X. O foarfecă / Un foarfece? Două foarfeci / Două foarfece?

După ce studenţii noştri términă cursul de bază, simt necesitatea de a-şi automatiza limbajul şi studiază materialul prevăzut pentru CLC (Ciclul Lecţiilor Comunicative). Principiul aplicat pe parcursul CLC-ului este următorul: „Vorbesc fără să mă gândesc la gramatică!”.

În cadrul CLC-ului, afară de textele cu un vădit caracter comunicativ, vizionăm filme didactice

Într-un film, fosta secretară, pe care o cheamă Silvia, îi explică noii secretare, căreia îi zice Mihaela, următoarele:

— Uite biroul de lucru al secretarei. Iată computerul, calculatorul, telefonul cu fax şi imprimanta. În sertar ai toate rechizitele de birou necesare: capsatorul, lipiciul, nişte clame, o tuşieră pentru a umezi ştampila înainte de aplicare, o radieră, o ascuţitoare, pixuri şi creioane de rezervă, o foarfecă. De fapt sunt două foarfeci de diferite mărimi.

În textul de pe foile pe care le au studenţii în faţă este forma de feminin a acestui substantiv: foarfecă (foarfeci). Iar în film, Silvia pronunţă „un foarfece, două foarfece”. Evident, apare întrebarea ce forme alegem. Fiind „copţi” deja (sper să nu se supere foştii noştri studenţi pentru că am folosit acest cuvânt, nici actualii), nu mai e o problemă când le spunem că textele filmelor au fost elaborate în 2003, când substantivul era inclus în categoria neutrelor cu una şi aceeaşi formă de singular şi de plural. În anul 2005 a apărut DOOM-ul şi respectivul substantiv s-a regăsit printre femininele cu terminaţia -ă la singular şi cu -i la plural.

Pare o formă logică, deoarece şi până în 2005 comentatorii de fotbal foloseau în limbajul lor femininul „foarfecă”. Dar nu numai ei. Şi bunicile noastre, şi mamele noastre la fel „foarfecă” spuneau şi spun.

Apropo, în film Silvia pleacă în concediu de maternitate (nu în „decret”). Anterior fusese de câteva ori în concediu de boală (nu „pe buletin”).

Le mulţumim de asemenea cititoarelor Elena Catărău şi Victoria C. pentru cuvintele izvorâte din bunătatea sufletelor lor.

Rămânem optimişti! Vom repurta o VICTORIE indubitabilă în lupta cu greşelile ce ne atacă, deoarece dumneavoastră, toţi şi toate, sunteţi cu noi, inclusiv VICTORIA!

Vai, ce am făcut?! Am scris un articol cu mult mai lung comparativ cu miercurea trecută. Vă cerem scuze! Dar asumaţi-vă şi dumneavoastră o parte de vină. Nu trebuia să ne adresaţi atâtea întrebări!

Mult stimaţi cititori şi mult stimate cititoare, a ajuns cineva dintre dumneavoastră cu lectura până aici?!

Bravo!

Alexei Axan