„Când lumea se odihneşte – se formează deşeuri”

[Agenţia Info-Prim Neo propune spicuiri din discursurile publice ale unui înalt demnitar, precum şi din diverse acte administrative, exemple care vin să ilustreze o atitudine generală a structurilor oficiale faţă de limba română în R. Moldova, la 17 ani de la proclamarea acesteia drept limba de stat....] [De la Vasile Ursu cetire…] • Trebuie să ne pregătim bine pentru sărbătoarea Limba noastră şi berea. • Să examinaţi posibilitatea dvs şi a agenţilor economici să facem grafic. • Noi nu putem să-i rugăm din urmă. • Culoarea oraşului – piatra de Cosăuţi. Binevenită această culoare şi grosimea care am aşternut-o pe Puşkin, poate fi măsurile geometrice să danseze cum vor, dar culoarea trebuie să fie pentru suflet. • Dacă e necesar, daţi să discutăm programul de acţiuni în următorii 4 ani. • Cetăţenii vin cu careva probleme pentru a primi careva explicaţii. Daţi ca cetăţenii împotrivă să vină la dvs să ştie că nu trebuie de solicitat prima persoană. • Trotuarele rămân în urmă, nu avem noi acele echipe care să lucreze. • Centrele pentru minori pot să preocupe aproape 8 mii de copii. • Pavilioane să punem, nu şoproane la cel mai înalt nivel, de anulat toate deciziile acelea care nu au făcut nimic să întâmpine vara cu pavilioane reparate. • Noi dăm la oraş numai odihna elevilor. • Peste o săptămână să ne fie clară kartina. • Nu vom discuta 200 milioane, dar minimul necesar trebuie executat. Numai pentru a miza pe bugetul municipal este greu. • Nu trebuia în cartiere să schimbaţi tot asfaltul, dar trebuia să fiţi mai economicoşi, acum numai ceea ce trebuie. • Îmblă cu genţi şi rezolvă probleme în Primărie. Este cu bani şi ne aduce prejudicii. La direct să se adreseze, nu numai prin persoane suspecte. • Când lumea se odihneşte – se formează deşeuri. • Trebuie presurat (nisip – n.n) pentru intrare-ieşire în blocuri, dar în masă – imposibil. • Apartamentul a decedat, nu se ştie cui au fost transmis. • Noi mai repede putem modifica legislaţia, decât să le dăm grădiniţele şi apoi să le construim noi. • Până la 100 ostaşi spuneau până la 17.00-18.00, dar ei plecau la 15.00. • Până la sfârşitul anului trebuie încercat să fie iluminare. • Ce persoane sunt în dosul acestora, care comercializează ilicit, găsiţi cine sunt ei care ne face nelinişte în oraş. Dacă vom şti aceste persoane, organele respective vor face ordine cu ei. • Poate ar fi normal de a pregăti ceva mare şi să le punem să vadă populaţia ce pregătim următorii 15-20 de ani. Dacă nu se va primi, vom pune accentul şi vom şti cine n-a lucrat. • Nu că-i indicaţia lui Voronin, dar trebuie strada să fie iluminată de sărbătoare, de zi cu zi, de zile de odihnă. Raţionalitatea acestuia – să nu fie de prisos becuri. • Acest gard este necesar din cauză că pe teritoriul Memorialului pătrund persoane needucate, care de la Cimitirul Armenesc demontează havuzurile şi diferite pietre scumpe cu care sunt monumentaţi decedaţii”. • Vom planta arbori printr-un plan. • În sectoare n-au călcat Spaţiile verzi. • Schimbarea siluetului verde. • Dacă reţelele rabdă, le lăsăm, dacă nu – săpăm. • Poliţia trebuie să ne ajute la compartimentul frigărui. • Nu este folosită pârghia de discutare cu populaţia de a avea apă caldă. • Trebuie cineva din organul public să pună punct pe seama preşedinţilor cooperativelor. • Îmi aduc la semnat autorizaţii, certificate de urbanism, nu este o treabă curată. În mod normal toată documentaţia trebuie să aibă să ajungă de la solicitant la executor şi invers. • Tărăgănarea rezolvării problemelor minore în Consiliul municipal, care se întruneşte rar. Toate întrebările se discută – nu e normal, având sute de probleme, acestea trebuie să se rezolve mai rapid. Trebuie să fie încredere în aşa un organ cum ar fi Primăria şi noi am vorbit şi înaintat actele la Parlament, Guvern şi dorim ca în timp apropiat să fie o schimbare, care ar da posibilitate ca problemele mărunte să nu fie discutate la Consiliul municipal, aici doar problemele patrimoniului şi de perspectivă , dar la Primărie - trebuie să se ocupe de darea în arendă a spaţiilor, loturilor ... • Dacă va fi un signal că persoana nu vrea să lucreze, vom găsi altul. • Vor fi 50 de cai. Pentru procurarea lor sunt nevoie de sume enorme, dar reacţia cetăţenilor e bună. • Cu calamităţile naturale ce se întâmplă? • Cositul ierburilor sălbatice de pe marginea drumului... • Asta a fost până la prima invazie a lui Hristos... • M-am dat mai jos decât nivelul pe care îl am şi am discutat prea mult cu aceste persoane… • Arborii în Chişinău nu se mai vopsesc. • Parcarea care nu vrea să se strămute de acolo, să dăm voie la săpat. • Începe fiecare de a ne aduce legile lor. • Pentru populaţie fiecare bănuţ este costisitor şi neplăcut de a cheltui. • Vedeţi, care cărţi necesită să rămână şi care nu pe Ştefan cel Mare. Toate republicile citeşte aşa de mult? • Dacă avem acele întreprinderi, organizaţii, care vor să ne arate ajunsurile lor – în scuarul Operei Naţionale. Toate expoziţiile nu se vor face în oraş. • Centrul trebuie să nu fie mort – diferite măsuri distractive, ceva mai bogat, ceea ce încă n-am atins noi. • Nu trebuie să faceţi lobby, toţi au diferite persoane, trebuie să ajutăm, dar întrebarea nu pe cei care vând, dar pe cei care îi ajută. • Poate punem la un colţ procurarea de carte? • Să găsim agenţi economici care doresc să fie o onoare pentru ei. Sunt multe formaţiuni artistice, trebuie să-şi ştie locul, trebuie invitate pentru a înveseli oraşul. • Aceea ce se întâmplă, se putea face demult... • Avem 31 august, să încercăm metode noi cu lăzi de gunoi. • Săptămâna aceasta avem 2 măsuri – 31 august şi 1 septembrie. • Pan Halippa, nu ştie lumea cine este. Noi am hotărât de a fi înălţat. • Sunteţi meşteri (jurnaliştii – n.n.) de a combina cuvintele, de a vorbi cum este mai drept, noi până ce facem acest lucru, da dvs de a-l elucida, de a-l lămuri. [Din procesele verbale întocmite de angajaţii Comisariatului General de Poliţie:] • Speriinduse infractorii au fugit din apartament cu leziuni corporale de la locul infracţiunii cu un automobil BMW de culoare sur metalic nestabilit. • Lau bătut şi maltratat pe soţul solicitantei în urma cărora dumelui a decedat la Spitalul de Urgenţă. • Prin acces liber au pătruns pe teritoriul oilor particulare din localitate. • Persoane necunoscute prin deces liber au pătruns în casă. • În urma traumelor acaparate a decedat la spital. • La ora 17.15 tainic a fost răpit automobilul VAZ. • Personalitatea cadavrului se stabileşte. • Lângă barul „Porţile raiului” de pe strada Doina a decedat o femeie de 64 de ani. • În mod deschis i-au sustras fotoaparatul de fotografiat, fotospâşca, batereia şi o pelicolă. • Institutul Naţional “Aviţei şi vinului”. • La Spitalul de Urgenţă nu s-a putut de convorbit cu el din cauza că se afla în secţia de reanimare. • La ora 10.40 în faţa cetăţenilor adunaţi s-a prezentat deputatul d-ul C. care a dus o convorbire cu d-lor până la ora 11.00, după ce toţi adunaţii au plecat. • Au sustras geanta din pele femească. • Cet. C.,domiciliată pe str.Munceşti, situată pe str Pădurii-21 persoanele erau înarnate cu pistoale de marca neidentificată şi pricinuindui leziuni corporale deschis au sustras bani în sumă de 50 mii lei care s-au urcat intrun automobil VAZ cu numere de matriculare XXX. • Ambii ucigaşi erau îmbrăcaţi în scurte negre de piele de culoare neagră, cu părul negru, smoliţi. Vorbeau cât româneşte atât şi ruseşte, păreau a fi culţi. • Semnalmentele: vârsta 35-40 de ani, părul castaniu-mijlociu. • El se afla în stare de ebrietate avansată şi posibil că singur a căzut în rezultat şi-a pricinuit leziuni corporale. • Persoane necunoscute în mod deschis i-au zmuls geanta de pe umăr şi au sustras-o în care se aflau bani în suma 100 lei RM, cosmetica în suma de 600 lei şi un inel de argint, care a avut loc pe str. O. Ghibu, lângă casă. • Cetăţeanul F. a explicat colaboratorilor de politie, că unele muniţii depistate în apartamentul său i-au fost donate de bunei, cu mulţi ani în urmă, iar altele au fost găsite pe teritoriul poligoanelor. • De ce păstra muniţiile în apartament, unde locuia împreună cu familia sa, fără careva măsuri de siguranţă şi de ce nu a anunţat organele de drept despre cele depistate de către poliţişti, acesta aşa şi nu a putut explica. • Corpolenţa normală, părul zgribulit de culoare deschisă. • Cu semne de moarte violentă în regiunea feţei şi a genunchiului la care lipseau: scurta de jams, fesul negru, pantaloni suri, papuci de earnă. [Dintr-un comunicat de presă al Departamentului Situaţii Excepţionale] • O creştere esenţială a decedaţilor se observă în zilele de odihnă ale săptămânii. [De pe site-ul Ministerului Dezvoltării Informaţionale] • La mine la svîrşitul anului 2004 se expiră termen de valabilitate a buletinului de identitate, care documente trebuie să fie prezentate pentru perfectarea a unui buletinul de identitate nou? [De pe site-ul Serviciului Grăniceri] • Constatând că între persoana prezentă în punctul de trecere şi cea din fotografia aplicată în paşaport existau diferenţe de fizionomie, inspectorii controlului de frontieră au demarat cercetările. [Din dările de seamă întocmite de angajaţii Centrului Municipal de Medicină Preventivă] • În adresa lor au fost înaintate propuneri de a efectua o revizie totală a tuturor fântânilor de control a reţelelor, curăţirea lor de deşeuri şi nămol în urma ploilor abundente din ultimul timp, precum şi instalarea copacilor la fântânele unde acestea lipsesc. • Toxiinfecţiile alimentare inclusiv din ele 10 cazuri de t.i.a implicate în erupţia ceremoniei nunţii din sectorul Râşcani, care a avut loc pe 4 august în holul liceului “Vasile Alecsandri” din sectorul Botanica. [Dintr-un raport al Serviciului Veterinar de Stat Chişinău] • Cu infractorii “Regulilor de întreţinere a câinilor” au fost necesar de conlucrat prin diferite metode de lămurire şi restricţii. [Dintr-un aviz al Parcului Urban de Autobuze din Chişinău] • Atenţie! ACŢIA! Participă la extragerea de premii. Lista câştigătorilor se va afişa fiecare joi în punctele de dispecer… Între participanţii înregistraţi se vor juca următoarele premii... Fiecare etapă a acţiei conţine 28 de zile. [Nota Info-Prim Neo: Exemplele au fost selectate aleatoriu. Agenţia a păstrat stilistica şi ortografia autorilor.]
  • gln limba.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE