Canalele de scurgere a apelor pluviale din capitală vor fi curăţate

Autorităţile locale din Chişinău lansează un proiect de curăţare a canalelor de scurgere a apelor pluviale, pentru a evita transformarea zonelor problematice din municipiu – cum ar fi scuarul Gării Feroviare, străzile Haltei şi Tăbăcăria Veche – în adevărate lacuri după fiecare ploaie torenţială. Proiectul va fi implementat timp de 1 an şi va fi finanţat de Uniunea Europeană. Pe lângă curăţarea canalelor de scurgere, va mai fi construit şi un colector al apelor pluviale, în regiunea Gării Feroviare, transmite Info-Prim Neo. Şefa Direcţiei relaţii externe, cooperare regională şi integrare europeană, Gabriela Ciumac, a comunicat la o şedinţă la Primărie că lucrările de curăţare a canalelor sunt planificate să înceapă din februarie, iar cele de construcţie a colectorului de apă din luna iunie. Pe 31 ianuarie este anunţată o licitaţie pentru agenţii economici care urmează să întreprindă aceste lucrări. Bugetul proiectului este de 731 de mii de euro.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.