Campionatul Naţional la fotbal se va disputa sub egida Zilelor FAIR PLAY

Federaţia Moldovenească de Fotbal a luat decizia de a disputa următoarele două etape ale campionatului naţional la fotbal sub egida Zilelor Fair Play, transmite Info-Prim Neo. Aacţiunea este un îndemn la adresa arbitrilor, jucătorilor, suporterilor şi oficialilor R. Moldova de a manifesta respect şi corectitudine faţă de adversari, atât pe terenul de fotbal, cât şi înafara acestuia. În calitate de element distinctiv, crainicul de pe stadion va rosti un discurs la temă, după ce jucătorii se vor alinia la centrul terenului. Zilele FAIR PlAY au fost iniţiate şi promovate de Preşedintele FIFA Joseph S. Blater pentru perioada 20-28 septembrie curent. Perioada a fost aleasă special ca să coincidă cu Ziua Mondială a Păcii (21 septembrie), marcată de toate ţările lumii prin decizia Adunării Generale ONU din 7 septembrie 2001. Potrivit Preşedintelui Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal, Pavel Ciobanu, o astfel de acţiune este importantă pentru fotbalul din ţară pentru a promova mai multă toleranţă, corectitudine şi solidaritate pe terenurile fotbalistice. Oficialul a îndemnat suporterii să contribuie la buna desfăşurare a sărbătorii aflată la ediţia a 12-a.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.