Campionatul de fotbal pentru copii „Euro 2015” a ajuns la final

Participanţii la Campionatul de fotbal pentru copii „EURO-2015”, ediţia a IV-a , îşi vor ridica premiile în cadrul unei ceremonii care va fi organizată duminică, 17 mai, în capitală, cu susţinerea şi participarea mai multor misiuni diplomatice acreditate la Chişinău, transmite IPN.

La competiţie au participat fotbalişti amatori, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani. Fiecare din cele 6 echipe care a intrat în concurs a reprezentat câte o ambasadă – Ambasada Ungariei, Italiei, Poloniei, Ucrainei, Turciei şi OSCE.

În cadrul ceremoniei festive, reprezentanţii misiunilor diplomatice vor oferi cupele echipelor câştigătoare şi vor premia cel mai mic jucător, cel mai bun portar şi golgheterul campionatului. Va fi oferit şi un premiu pentru cea mai simpatică echipă, după care participanţii şi oaspeţii vor fi invitaţi să guste din deliciile gastronomice tradiţionale pregătite de ambasade.

Evenimentul se va desfăşura la Centrul „Don Bosco” de pe stradela Munceşti, 9, ora 14.00.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.