Campanie de prevenire a incendiilor și intoxicațiilor

Locuitorii din raioanele Cimişlia, Leova, Hânceşti şi Cantemir vor fi instruiți de către pompierii și polițiști referitor la prevenirea incendiilor și a intoxicaţiilor cu monoxid de carbon emanat de la sobe, transmite IPN.

Campania de prevenire a incendiilor este desfăşurată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în comun cu Inspectoratul General al Poliţiei. În teren vor activa peste 140 de salvatori şi poliţişti, care vor forma 50 de grupuri mixte. Acestea se vor deplasa, împreună cu reprezentanţii autorităților publice locale, în gospodăriile oamenilor pentru a le vorbi despre cum să evite incendiile și intoxicațiile cu gaze de ardere.

Grupul țintă sunt oameni cu mulţi copii, persoanele în etate, dar şi oameni cu dizabilităţi.

Pe parcursul săptămânii trecute, pompierii şi poliţiştii au reuşit să instruiască în domeniul securităţii antiincendiare oameni din peste 15 mii de gospodării din 446 de localităţi din ţară.

Conform datelor IGSU, pe parcursul anului trecut, în țară s-au produs peste 1600 de incendii în care și-au pierdut viața peste 120 de persoane, dintre care cinci copii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.