Campanie de informare pentru facilitarea accesului la Ghișeul Unic de Acte Permisive

O campanie de informare și conștientizare pentru facilitarea accesului sectorului privat la Ghișeul Unic de Acte Permisive va fi desfășurată cu sprijinul Băncii Mondiale. Subiectul a fost pus în discuție de către secretarul general al Guvernului, Lilia Palii cu reprezentanții Băncii Mondiale.

Potrivit unui comunicat de presă la Cancelariei de Stat, campania de informare va facilita crearea unui mediu favorabil dezvoltării IMM-urilor și a economiei naționale. În cadrul întrevederii a fost evidențiat suportul oferit de experții Băncii Mondiale, care au asigurat sprijinul continuu în vederea dezvoltării unei viziuni privind implementarea platformei în condițiile Republicii Moldova.

De asemenea, au fost puse în discuție viitoarele acțiuni, și anume consolidarea capacităților Agenției Servicii Publice, dar și dezvoltarea unui plan de comunicare ce va permite o vizibilitate mai mare. Potrivit Liliei Palii, efortul și sprijinul Băncii Mondiale, prin proiectele în domeniul reglementării și dezvoltării sectorului privat, a oferit prin intermediul acestei platforme, un instrument eficient, nu dor pentru cetățenii Republicii Moldova, ci și pentru investitorii străini.

Ghișeul Unic de Acte Permisive simplifică procedurile de aplicare și obținere a permiselor, exclude corupția, standardizează procesele. Ghișeul funcționează în baza unui Sistem Informațional Automatizat de Gestionare și Eliberare a Actelor Permisive și a fost elaborat cu suportul Băncii Mondiale prin intermediul Proiectului Ameliorarea Competitivității.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.