Campanie de informare în domeniul electoral

Comisia Electorală Centrală și Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral vor desfășura, până la alegerile parlamentare din toamnă, campania de informare și educare civică în domeniul electoral „Democrația contează!”, transmite IPN.

La posturile TV și de radio vor fi difuzate spoturi, inclusiv motivaționale, despre finanțarea partidelor politice, sistemul electoral mixt, înregistrarea prealabilă, buletinele de vot, organizarea alegerilor în afara țării, listele electorale și îndemnuri de ieșire la vot. De asemenea, vor fi elaborate și distribuite ghiduri electorale, postere și pliante despre noul sistem de vot. În diasporă materialele informative vor ajunge prin intermediul moldovenilor care le vor primi la aeroport şi în punctele de trecere a frontierei, la ieșirea din țară. Puncte de informare vor fi create în cadrul consulatelor și ambasadelor Republicii Moldova, a comunicat Corneliu Pasat, șeful Direcției comunicare, relații publice și mass-media CEC.

„În acest an ne-am propus să vorbim mai mult despre procesele electorale care au loc în Republica Moldova, nu doar în perioada electorală, dar și în perioada pre-electorală. Este foarte important pentru noi ca cetățenii Republicii Moldova, alegătorii, atunci când vin la secția de votare, să cunoască foarte bine care sunt regulile, obligațiile și drepturile pe care le au”, a spus Alina Russu, președintele CEC.

Pavel Cabacenco, directorul Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, a comunicat că ședințe informative vor fi organizate și în instituțiile de învățământ. Două școli electorale urmează să aibă loc la vară, una pentru tinerii activiști și alta pentru tinerii care reprezintă partide politice. Totodată, 80 de bibliotecari vor fi instruiți în domeniul electoral pentru a contribui la educarea civică a cetățenilor din localitățile pe care le reprezintă.

  • alina russu despre lansarea campaniei.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.