Campania „Copiii Moldovei citesc o carte” revine

La Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă” a fost lansată ediţia IV a Campaniei naţionale „Copiii Moldovei citesc o carte”, consacrată în acest an cărţii „Şi tu eşti singur?”, de Aurelian Silvestru.

Lilia Tcaci, director-adjunct al Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă”, a declarat pentru IPN că această campanie se va desfăşura pe întreg teritoriul republicii, în perioada ianuarie – decembrie 2015 şi va implica mai mulţi copii cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani.

Atât bibliotecile publice, cât şi cele şcolare vor organiza promovarea şi lectura cărţii recomandate prin diverse forme de activitate, cum ar fi lecturi publice, întâlniri cu autorul, discuţii şi dezbateri. De asemenea, vor avea loc şi diverse conferinţe, acţiuni teatralizate, concursuri de creaţie literară şi de desen, inspirate din lectura cărţii de Aurelian Silvestru. În luna decembrie, va avea loc o conferinţă republicană de totalizare la care vor fi delegaţi cei mai activi cititori din ţară.

Campania este susţinută de Ministerul Culturii în cadrul Programului de editare a cărţii naţionale. Prima ediţie a campaniei a avut loc în anul 2012, când pentru lectură a fost propusă cartea „Fărâme de suflet” de Aurelian Silvestru.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.