Camera de Comerţ Americană în Moldova adună fonduri pentru copii bolnavi de leucemie

Camera de Comerţ Americană în Moldova (AmCham Moldova) lansează proiectul social „Viaţa fără leucemie”, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al Camerei de Comerţ Americane în Moldova. „Scopul proiectului este de a atrage fonduri pentru copiii diagnosticaţi cu leucemie. Aceşti copii îşi petrec majoritatea timpului pe coridoarele Spitalului Oncologic. Tratamentul şi medicaţia sunt foarte scumpe, iar ţinând cont de faptul că statul acoperă doar o parte din cheltuielile aferente, de fiecare dată există riscul ca aceşti copii să rămână fără medicamentele de care au atâta nevoie”, a spus Mila Mălairău, director executiv al AmCham Moldova. În cadrul proiectului a fost lansată o loterie de caritate, banii obţinuţi din vânzarea biletelor de loterie vor fi donaţi Spitalului Oncologic. Proiectul se află la etapa incipientă, urmând ca membrii membrii Camerei de Comerţ Americane să i se alăture prin contribuţii financiare şi tehnice adiţionale. Campania va dura în perioada iulie-septembrie 2010.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.