Roada din anul curent de struguri pentru producerea vinului se aşteaptă a fi mare. Viticultorii susţin că strugurii s-au dezvoltat foarte bine, chiar dacă vara a fost mai ploioasă decât anul trecut. Totuşi, dacă perioada următoare vor fi ploi puternice, calitatea strugurilor ar putea fi afectată. Informaţia a fost comunicată pentru IPN de către preşedintele Asociaţiei micilor producători de vinuri din Moldova, Ion Luca.
Liderul micilor producători de vinuri spune că anul acesta viticultorii vor culege o cantitate mai mare de struguri, însă pe alocuri roada a fost afectată de grindină şi nu toţi producătorii vor avea roadă la fel de bună.
Săptămâna trecută în Moldova a demarat culegerea strugurilor de masă pentru export. Roada totală de struguri de masă se preconizează că va ajunge în acest an la 100 de mii de tone, iar în următorii doi-trei ani se aşteaptă o dublare a cantităţilor, întrucât în ultimii 6-8 ani agricultorii au plantat mai multe soiuri de masă decât tehnice.
Viticultorii din stânga Nistrului se aşteaptă la o roadă record în anul curent. La începutul săptămânii curente a început recoltarea soiurilor timpurii de struguri. Potrivit aprecierilor experţilor din regiune, roada soiurilor timpurii este de circa 20 tone la un hectar de vie. Anul trecut roada maximală a fost de circa 15 tone de pe un hectar.