Calitatea producţiei alcoolice va fi verificată prin metodă organoleptică

Calitatea producţiei alcoolice şi a berii va fi verificată prin metodă oranoleptică (care se bazează pe simpţuri) – prevede un regulament în acest sens aprobat de Guvern. Evaluarea o va face Comisia Centrală de Degustaţie, care va fi constituită din 21 de persoane, selectate prin concurs. Deciziile comisiei vor avea titlu de recomandare, transmite IPN.

Pentru a determina calitatea băuturilor alcoolice, fiecare degustător va primi o fişă de analiză senzorială, în care va trebui să noteze: aspectul (limpiditate), culoarea, aroma (buchetul), gustul şi caracterul tipic al băuturii. La aprecierea calităţii mostrelor se va aplica o scară de zece puncte. Pentru fiecare tip de băutură a fost stabilit un punctaj minim pe care trebuie să-l obţină.

Şedinţele de degustare deschise se vor efectua la o masă comună, la care se vor discuta şi caracteristicile mostrelor analizate. Mostrele vor fi însoţite de o informaţie succintă referitor la tipul de produs şi la producător.

Producătorii care care nu vor fi mulţumiţi de decizia comisiei o vor putea contestata în termen de 5 zile din data eliberării rezultatului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.