Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) a finalizat vineri, 20 septembrie, ciclul de instruiri pentru auditorii Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) cu tema: ”Utilizarea Sistemului Informațional Integrat de Evidență Contabilă în Autoritățile Publice pe platforma 1C (SIIECAP)”. Acest ciclu a inclus cinci cursuri de instruire, cu o durată de cinci zile fiecare, la care au participat circa 100 de auditori din subdiviziunile de audit ale Curții de Conturi.
Prezentă la încheierea cursurilor, Tatiana Vozian, șef al Direcției generale metodologie, planificare și raportare din cadrul CCRM, a menționat că aceste instruiri au fost un prim pas în consolidarea cooperării cu CTIF, astfel fiind pusă o temelie bună pentru colaborarea viitoare a celor două instituții. Vozian a remarcat calitatea instruirilor și profesionalismul formatorilor CTIF, exprimându-și convingerea că practicile însușite în cadrul cursurilor le vor ajuta auditorilor în activitatea lor profesională.
La rândul său, Natalia Nogai, șefa Centrului de instruiri din cadrul CTIF, a arătat disponibilitatea instituției pe care o reprezintă de a dezvolta colaborarea în domeniul instruirilor cu Curtea de Conturi. Ea a subliniat că primele instruiri pentru auditorii Curții de Conturi au fost un test și pentru formatorii CTIF, care au avut oportunitatea să-și verifice capacitățile și să identifice instrumente noi pentru eficientizarea instruirilor.
Sistemul SIIECAP pe platforma 1C, administrat de CTIF, asigură automatizarea evidenței contabile a sectoarelor din gestiunea autorităților și instituțiilor publice. Fiind ajustat de către specialiștii CTIF la planul de conturi și noua clasificație bugetară, acest sistem este unicul program integrat ce conține toate modulele necesare pentru ținerea evidenței contabile conform cerințelor Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 216 din 28.12.2015 și asigură interacțiunea cu sistemele informaționale ale Ministerului Finanțelor, Serviciului Fiscal de Stat și Casei Naționale de Asigurări Sociale.
La finalul lunii august 2019, numărul autorităților și instituțiilor publice care utilizează sistemul SIIECAP pe platforma 1C alcătuia 976 de entități. Printre acestea se regăsesc majoritatea ministerelor și autorităților subordonate, consiliilor raionale, 233 de primării, peste 200 de instituții de învățământ și alte entități.
CTIF este abilitat, prin hotărâre de Guvern, să acorde suport instituțional în dezvoltarea capacităților profesionale ale specialiștilor ce activează în domeniile finanțe publice, fiscal, vamal și achiziții publice.
Serviciul de presă al CTIF
23 septembrie 2019
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.