Căldura se scumpeşte, curent electric la preţul actual mai avem doar până în aprilie

Cel puţin până la începutul lunii aprilie tarifele la energia electrică pentru consumatorii finali nu se vor majora, a declarat, joi, presei vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, comentând eventualele urmări ale aşteptatei majorări a tarifelor la gaze, transmite Info-Prim Neo. Valeriu Lazăr a spus că până pe 31martie este în vigoare contractul semnat de reţele de distribuţie a energiei electrice private şi de stat cu Centrala de la Cuciurgan, în care există o astfel de prevedere. „După 31 martie vom vedea care vor fi majorările şi dacă acestea vor fi. În prezent se duc negocieri asupra prevederilor noului contract cu Centrala de la Cuciurgan, de unde luăm în prezent 70 la sută din energia electrică consumată. Restul este cea produsă de CET-uri şi alte întreprinderi, precum şi un procent mic din Ucraina. Însă, vreau să vă spun că negocieri se duc nu doar cu acest agent economic, dar şi cu alţi furnizori. Şi pentru a diversifica sursele de aprovizionare cu energie electrică a Republicii Moldova, pentru a spori securitatea energetică, s-ar putea să avem şi un furnizor alternativ din Ucraina”, a menţionat Lazăr. Vicepremierul a mai spus că tarifele la energia termică se pot majora şi că SA Termocom a şi solicitat ANRE să examineze această posibilitate. O vor face şi centralele termoelectrice, dar care va fi acestă majorare va decide ANRE în baza calculelor prezentate şi metodologiei existente.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.