Căldură în grădiniţe şi şcoli de pe 1 octombrie

La 1 octombrie în capitală începe sezonul de încălzire. Agentul termic va fi livrat în şcoli şi grădiniţe. Conectarea fondului locativ va fi posibilă acolo unde nu există datorii. O dispoziţie în acest sens a fost semnată astăzi, 30 septembrie, de către primarul general, Dorin Chirtoacă, transmite IPN.

Şefa Direcţiei pentru protecţia drepturilor copilului, Svetlana Chifa, a comunicat că toate instituţiile şcolare de tip internat au încălzire autonomă şi au conectat instalaţiile încă la începutul săptămânii trecute.

Şeful Direcţiei locativ-comună şi amenajare, Petru Gontea, a spus că până acum au fost verificate 30% din blocurile locative din Chişinău şi în acestea poate începe livrarea agentului termic.

Anul trecut sezonul de încălzire a început la sfârşitul lunii octombrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.