Cadrul legal trebuie să fie completat pentru a asigura o mai mare protecție a jurnaliștilor care deseori sunt țintele atacurilor din partea politicienilor sau a susținătorilor lor. Este recomandarea experților Asociației Presei Independente care au prezentat un studiu despre atacurile asupra jurnaliștilor.
„Apelul nostru către instituțiile de stat, în primul rând către Ministerul Justiției și comisia parlamentară de profil, este să fie evaluat cadrul legislativ curent pentru a vedea cât de multă protecție acesta asigură jurnaliștilor care își exercită profesia în interes public. Și la necesitate, dar suntem convinși că există o astfel de necesitate, cadrul legislativ să fie completat cu anumite măsuri care să fie destul de clar specificate pentru ca să poată să fie aplicate”, a declarat într-o conferință de presă la IPN Petru Macovei, director executiv al API.
În anul 2021 au fost fixate cel puțin 68 de atacuri asupra presei, însă autorii raportului consideră că numărul acestora este mult mai mare pentru că nu toți jurnaliștii semnalează aceste cazuri, inclusiv pentru că le cred parte a activității profesionale. „Cazurile sunt foarte multe și situațiile din 2021 se în repetă și în anul 2022. De aceea, reiterez solicitarea noastră către autorități să fie evaluat cadrul juridic național din perspectiva garanțiilor pe care le oferă legislația jurnaliștilor”, spune Petru Macovei.
Potrivit lui, lipsa pedepsei și impunitatea celor care împiedică jurnaliștii să-și exercite profesia și care încearcă să reducă presa la tăcere duce la consecințe destul de grave. Directorul API mai spune că, dacă oamenilor, inclusiv participanților la proteste, nu li se arată că atacurile se pedepsesc, ei preiau aceste practici. „Orice caz de acest gen trebuie să fie investigat, iar făptașii să fie sancționați. Doar în felul acesta jurnaliștii din Republica Moldova vor avea un spațiu necesar și garanțiile legale necesare pentru a-și desfășura activitatea în condiții de libertate și de lipsă a diverselor imixtiuni și atacuri”, a notat Petru Macovei.
Raportul arată că atacurile asupra jurnaliștilor din Republica Moldova în continuare rămân frecvente. Fie că este vorba despre atacuri fizice și amenințări directe pentru viața, libertatea și sănătatea colaboratorilor mass-media, fie atacuri cibernetice, fie atacuri cu aplicarea unor mecanisme juridice sau economice. Principala sursă a atacurilor non-fizice împotriva jurnaliștilor au fost oficiali și decidenți politici, inclusiv deputați din Parlament, dar și din Adunarea Populară a Găgăuziei.
Raportul a fost realizat de API, în parteneriat cu Fundația internațională Justiție pentru Jurnaliști, cu sediul la Londra, Marea Britanie.
Conferința face parte din ciclu de conferințe prevăzute în proiectul Agenției de presă IPN „Suport pentru reforma justiției prin mediatizarea în format multimedia a cazurilor de rezonanță de presupusă injustiție”. Agenția nu poartă răspundere pentru declarațiile publice făcute în spațiul public de către organizatorii conferințelor de presă. IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.