Cadrele medicale implicate în acordarea asistenței medicale persoanelor care sunt suspecte sau confirmate cu COVID-19 vor primi un supliment în mărime de 100% din salariul de funcție, suplimentar la motivările financiare deja determinate. Declarația a fost făcută de ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19, transmite IPN.
Viorica Dumbrăveanu a mai anunțat că banii donați pe conturile deschise de către Ministerul Finanțelor pentru lupta cu COVID-19 vor fi donați medicilor din prima linie și echipelor asistenței medicale prespitalicești de urgență care asistă și transportă suspecții de COVID-19.
„Există și agenți economici și persoane fizice care actualemnte transferă bani pe contul deschis de către Ministerul Finanțelor și cu mare responsabilitate vreau să anunț că acești bani vor fi direcționați pentru motivarea financiară a angajaților din sistemul medical care sunt pe prima linie în lupta cu COVID-19”, a declarat ministra.
Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 în Republica Moldova a ajuns la 125. Printre ei și cadre medicale.