Cadrele didactice au o înţelegere îngustă a fenomenului violenţei, Maia Sandu

Cadrele didactice au o înţelegere îngustă a fenomenului de violenţă asupra copiilor. Dacă unele direcţii raionale şi municipale de învăţământ sesizează cazuri de abuz în mare parte nejustificate, altele ori muşamalizează cazurile grave de violenţă ori nu le monitorizează. Aprecierea a fost dată de ministrul educaţiei, Maia Sandu, în cadrul prezentării primului raport al ministerului privind abuzul faţă de copiii, transmite IPN.

În perioada martie-mai 2013, au fost raportate peste 3700 de cazuri de abuz asupra elevilor, inclusiv 1400 de cazuri de abuzuri fizice şi 18 cu caracter sexual. Analiza datelor denotă faptul că direcţiile de învăţământ mai puţin au sesizat cazuri de neglijare, abuz sexual şi exploatare prin muncă. Au fost identificate şi raportate în mare parte cazurile de abuz din partea adulţilor, inclusiv a angajaţilor din sistem. „Au fost cazuri răsunătoare, este vorba şi de directori, care au fost demişi. Am sesizat Procuratura, care urmează să investigheze aceste cazuri”, a declarat ministrul educaţiei.

„Fiecare caz de abuz va fi cercetat, iar persoanele vinovate vor fi sancţionate conform legislaţiei în vigoare”, a mai spus Maia Sandu.

Primul raport trimestrial al Ministerului Educaţiei a fost elaborat în baza dărilor de seamă ale direcţiilor raionale şi municipale de învăţământ.

  • maia sandu despre abuzurile asupra copiilor.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.