„Ca în fiecare familie trecem peste toate încercările”, Ecaterina Procopciuc, mamă a şapte copii
„Anul 2009 a trecut cu bine pentru familia noastră. Ca şi în fiecare an au fost evenimente plăcute şi mai puţin plăcute. Nu poţi spune că un an este bun de la început până la sfârşit, dar trebuie să trecem peste toate încercările, a comunicat pentru Info-Prim Neo, Ecaterina Procopciuc, din satul Bocani, raionul Făleşti, mamă a şapte copii.
„Ceea ce ţine de copii mei, am încercat împreună cu soţul să-i ajutăm din toate punctele de vedere, să nu ducă lipsă de nimic, ştim că au avut mai puţine decât ceilalţi copii, dar au avut ceea ce şi-au dorit. Suntem mândri de ei, învaţă bine la şcoală, sunt sănătoşi, ne ajută, i-am învăţat să muncească. Dacă nu era să muncească în rând cu noi, ar fi fost cu mult mai greu”, spune Ecaterina Procopciuc.
Andrei este cel mai mic din familie şi spune că anul 2009 a fost unul foarte bun, pentru că a trecut de clasele primare, a dat cu bine examenle. Crede că anul 2010 va fi unul tot bun, pentru că vrea să devină un om mare. I-a plăcut foarte mult zăpada din iarna aceasta, a aşteaptat cu nerăbdare să-şi scoată sania din ogradă şi l-a rugat pe Moş Crăciun de o bicicletă nouă pentru vară.
„Sărbătorile de iarnă sunt cele mai frumoase, din toate pe care le ştiu, cu Om de zăpadă, Moş Crăciun, brad, jucării, bomboane, cadouri, aoleu ce-s de multe!. Îmi place de Sfântul Vasile când mergem cu băieţii să urăm. Am o trăistuţă de la bunelu pe care o pun pe umăr şi în ea pun darurile care le primesc de la oameni”, spune Andrei.
Nicolae zice că anul 2009 a fost unul „bunişor şi reuşit”, este bucuros că a absolvit clasa IX şi acum învaţă la şcoala profesională din satul Ciuciulea, specialitatea tractorist şi sudor electric. De la Moşu nu cere nimic, dacă va vrea îi va da ceva, dacă nu, nu se supără.
„Iarna este cea mai frumoasă. Fiecare îl aşteaptă pe Moş Crăciun să vină cu cadouri. , Îmi place când tata taie porcul când vine Crăciunul. Mergem cu uratul, ne veselim”, spune Victor.
Ecaterina şi Ion Procopciuc, au 7 copii, cel mai mare are 23 ani şi împreună cu un alt frate mai mic este plecat la muncă peste hotare, iar cel mai mic este în clasa V şi este unul dintre cei mai sârguincioşi elevi.