Bustul marelui poet Grigore Vieru alături de clasicii literaturii române

Vineri, 12 februarie, în ajunul aniversării a 75-a de la naşterea lui Grigore Vieru, în Aleea Clasicilor din grădina publică Ştefan cel Mare, a fost dezvelit bustul poetului. Acesta s-a regăsit între clasicii literaturii române şi a fost binecuvântat de un sobor de preoţi de la Biserica Sfânta Teodora de la Sihla, locaşul sfânt la mergea poetul, transmite Info-Prim Neo. Sute de chişinăuieni au participat la dezvelirea bustului şi i-au adus un omagiu celui care a fost şi va rămâne simbol al conştiinţei naţionale. „Nu există fiinţă pe pământ care n-a trecut prin inima lui Vieru. Acest bust este unul din puţinele lucruri pe care am reuşit să le facem pentru marele poet al neamului”, a declarat preşedintele interimar Mihai Ghimpu. Prim-ministrul Vlad Filat consideră că Grigore Vieru a fost un exemplu demn de urmat pentru toată lumea. „ El a ştiut cel mai bine cum să iubească mama, pământul natal, limba”, a spus Filat. „Noi trebuie să-i urmăm învăţătura şi să studiem opera marelui poet din temelie”. Prim-ministrul a mai spus că anul 2010 va fi un an pregătitor pentru evenimentele din 2011, an al poetului Grigore Vieru, în care opera poetului va intra în fiecare casă. Liderul Alianţei „Moldova Noastră” Serafim Urecheanu susţine că îl leagă de poet o mare prietenie şi întotdeanua s-a închinat talentului poetului, puterii lui de convingere şi de a spune adevărul. „Simt o durere imensă în suflet că Grigore Vieru nu poate fi alături de noi. El a fost acela care ne-a dat răspunsuri la întrebările cine suntem, de unde venim şi unde ne ducem?”. Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, s-a născut într-o localitate apropiată de satul de baştină a poetului şi se mândreşte că a fost contemporanul lui Grigore Vieru. Lupu consideră că Grigore Vieru a meritat ca acest monument să fie edificat în timpul vieţii poetului. Bustul lui Grigore Vieru a devenit realitate graţie eforturilor ministrerului Culturii, primăriei mun. Chişinău, a sculptorilor, Victor Macovei şi Ruslan Tihonciuk, care au câştigat concursul anunţat de autorităţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.