Businessul mic mai are mult până se va simţi tare pe piaţă. Comentariu economic Info-Prim Neo
Doar patru din zece întreprinderi mici şi mijlocii din Republica Moldova obţin profit din activitate, iar aproape fiecare a doua admite pierderi şi numai o treime din întreprinderi au mijloace pentru a achita imediat datoriile curente.
Aceste statistici oficiale reflectă poate cel mai elocvent situaţia în care se află businessul mic. Întreprinderile mici şi Mijlocii (IMM) mai au mult până se vor simţi tare pe piaţă. Cu ocazia Forumului anual al IMM au fost aduse cifre privind prestanţa sectorului, speculându-se pe ponderea importantă (98,3%) pe care o au întreprinderile mici şi mijlocii în numărul total al agenţilor economici. Este cu adevărat o cifră impresionantă. Însă având peste 333,5 mii de angajaţi sau 59% din total, IMM pierd în competiţia cu marile companii în condiţiile în care cifra de afaceri a businessului mic reprezintă doar 45% din totalul pe economie.
Cu o concentraţie puternică în Chişinău, ce are o cotă de 66% din totalul IMM ca număr, şi 6,5% la Bălţi, IMM se simt încă străine în regiuni. Există o discrepanţa mare între localităţile urbane şi cele rurale, la 1000 de locuitori revenind 31 întreprinderi mici şi mijlocii şi, respectiv, 5 întreprinderi.
O prăpastie mare şi în dezvoltarea businessului mic pe domenii, comerţul fiind preferat de 41,1 la sută din cei care îşi construiesc o afacere, după care urmează specializările în tranzacţiile imobiliare (13,1%) şi industria prelucrătoare (12,8%).
[Care sunt problemele în opinia oamenilor de afaceri?]
"Este greu să-ţi construieşti o afacere profitabilă în situaţia în care nu există condiţii de dezvoltare, împrumuturile bancare continuă să fie scumpe, iar costurile afacerii sunt foarte mari", spun antreprenorii. Reforma cadrului regulator a mai tăiat din pofta funcţionarilor de a dicta şi controla totul, însă, spun antreprenorii, efectele se vor resimţi mai târziu.
Antreprenorii constată că:
- împrumuturile bancare sunt scumpe, iar termenul de creditare mic;
- companii nu au ce pune gaj, ca urmare nu pot lua credite (82 la sută din cazurile de refuz a creditării vin de la lipsa gajului);
- o problemă o constituie şi accesul la piaţa de desfacere;
- statul adoptă legi favorabile dezvoltării unei afaceri, dar acestea, în mare parte, nu se respectă;
- rămâne înalt nivelul corupţiei;
- este destul de complicată procedura de lichidare a întreprinderii. Este mai uşor să înregistrezi o firmă, decât că o lichidezi (potrivit datelor oficiale, peste 50 mii întreprinderi înregistrate pe parcursul anilor nu desfăşoară activitate de întreprinzător, dar, totodată, nici nu pot fi radiate din Registru de stat;
- centrele de instruire şi consultanţă sunt slab dezvoltate şi nu pot supravieţui din cauza cererii mici pentru serviciile prestate;
- lipseşte o cultură antreprenorială.
[Care sunt problemele în opinia experţilor?]
Riscurile înalte în percepţia potenţialilor investitori privind garantarea dreptului de proprietate şi a concurenţei echitabile rămân principalele probleme ale mediului de afaceri, potrivit IDIS “Viitorul”.
Alte obstacole în dezvoltarea business-ului sunt:
- birocratizarea excesivă a activităţii de business şi volatilitatea sporită a cadrului regulatoriu, deşi în acest sens s-au obţinut deja un şir de progrese şi declaraţiile de intenţii ale reprezentanţilor Ministerului Economiei sunt optimiste;
- lipsa unei „infrastructuri a calităţii” în Republica Moldova;
- capacitatea joasă a agenţilor economici autohtoni de a beneficia de regimuri preferenţiale de comerţ cu alte state;
- tergiversarea cu anii a examinării în justiţie a dosarelor.
Mediul de afaceri din Republica Moldova este “slab atractiv” nu doar pentru investitorii străini, ci şi pentru cetăţenii care au acumulat suficiente mijloace financiare.
[Ce face statul pentru a ajuta antreprenorii?]
Durata procedurii de înregistrare a firmelor a fost redusă de la 15 la 5 zile lucrătoare din data prezentării tuturor documentelor necesare, iar taxa reprezintă 250 lei. Taxa pentru înregistrarea unei întreprinderi individuale este de 54 lei. În primul trimestru al acestui an, de exemplu, au fost înregistrate 3445 întreprinderi, 71% dintre care în regim de urgenţă (o zi). La Camera de Înregistrare a fost deschis ghişeul unic.
Este implementată Strategia de susţinere a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2006-2008, care reprezintă un cadru de acţiuni privind dezvoltarea durabilă a IMM. În prezent, Ministerul Economiei şi Comerţului este în proces de elaborare a unei noi Strategii pentru susţinerea dezvoltării sectorului IMM pentru anii 2009 – 2011.
A fost creată Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, abilitată cu funcţii de implementare a politicii şi programelor de stat în domeniul susţinerii IMM. Aceasta elaborează şi implementează diferite programe/proiecte destinate susţinerii tinerilor şi femeilor în iniţierea şi desfăşurarea unei afaceri de succes, instruire în antreprenoriat, acordă asistenţă în dezvoltarea infrastructurii de suport a IMM (centrelor de business, incubatoarelor de afaceri) etc.
Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii acordă garanţii la creditele alocate de băncile comerciale, precum şi oferă informaţie diversă privind oportunităţile de finanţare a IMM.
Pentru anul 2008, sunt preconizate 3 milioane lei pentru implementarea unui Program de instruire a antreprenorilor, completarea Fondului special de garantare a creditelor şi Organizarea Forumului anual al IMM. În opt raioane au fost create puncte, unde cetăţenii pot obţine orice informaţie ce ţine de dezvoltarea unei întreprinderi.
[Într-o luptă continuă pentru existenţă]
Câte firme supravieţuiesc? Câte IMM-uri rezistă concurenţei? Sunt întrebări care trebuie să ni le punem atunci când e vorba de condiţia economică a businessului mic.
În anul 2007, au fost înregistrate 11 490 întreprinderi, iar numărul celor radiate s-a ridicat la 1915, cifră relativ comparabilă cu media din ultimii şase ani. Aceeaşi tendinţă se menţine şi în acest an, cu singura excepţie că numărul companiilor radiate din registrul de stat a crescut de la 417 în primul trimestru 2006 la 573 în acest an. În primul trimestru se observă o creştere a ponderii întreprinderilor nou-înfiinţate în alte teritorii, decât capitală, raportul regiuni – Chişinău fiind de 51% la 49%.
Este în creştere şi cota întreprinderilor nou-înfiinţate în sfera serviciilor, fapt ce influenţează în mod pozitiv structura economiei autohtone.
Rentabilitatea vânzărilor este şi ea în ascensiune, deşi mult mai lentă decât s-ar dori: 2001 - 13,5%; 2002 - 15,5%; 2003 – 15,9%; 2004 – 15,5%; 2005 – 16,0%, 2006 - 16,2% (n.r. – deocamdată nu au fost făcute publice datele pe 2007), iar rentabilitatea economică s-a majorat de la minus 1,9% în 2001 până la 5,9% în 2005 şi, respectiv, 5,8% în 2006.
Însă doar o treime din numărul total al agenţilor economici dispun de mijloace pentru a-şi onora obligaţiunile curente şi această situaţie rămâne aproape neschimbată pe parcursul ultimilor ani, în pofida creşterii veniturilor din vânzări ale agenţilor economici. Per ansamblu pe ţară întreprinderile dispun de numai 11 bani mijloace băneşti la fiecare leu datorii pe termen scurt, de două ori mai puţin decât nivelul optim - 22 bani. Acest fapt denotă incapacitatea întreprinderilor de a-şi achita imediat datoriile curente. În cea mai proastă situaţie se află agenţii economici din sectorul agricol, energia electrică şi termică, gaze şi apă, într-o situaţie mai bună aflându-se companiile din construcţii cu 17 bani la fiecare leu datorii pe termen scurt.
Date ale Biroului Naţional de Statistică, relevă că circa 45,4% din întreprinderile mici şi mijlocii din Republica Moldova au admis pierderi şi doar 40,5% au obţinut profit, în nouă luni ale anului 2007, iar restul au avut rezultat financiar nul sau au declarat lipsa activităţii economice.
Rata lichidităţii absolute (lei)
[T]
Perioada 2001 2002 2003 2004 2005
Total 0,03 0,06 0,07 0,08 0,11
Agricultură, economia vânatului şi silvicultură 0,02 0,04 0,04 0,03 0,04
Industria extractivă 0,14 0,18 0,12 0,10 0,15
Industria prelucrătoare 0,05 0,06 0,06 0,06 0,09
Energie electrică şi termică, gaze şi apă 0,01 0,02 0,02 0,03 0,04
Construcţii 0,05 0,09 0,11 0,15 0,22
Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul 0,10 0,07 0,09 0,14 0,08
Hoteluri şi restaurante 0,10 0,07 0,09 0,14 0,08
Transporturi şi comunicaţii 0,09 0,09 0,12 0,15 0,22
Activităţi financiare 1,06 1,27 1,81 2,26 3,33
[*T]
Sursă: Biroul Naţional de Statistică