Businessul din stânga Nistrului va avea de suferit dacă nu va implementa prevederile Acordul cu UE

Businessul din regiunea transnistreană va avea de suferit, dacă nu vor fi implementate prevederile Acordului de Liber Schimb cu UE. Despre aceasta au declarat mai mulţi analişti econimici în cadrul emisiunii „Moldova în Direct”, la postul public de televiziune Moldova 1, transmite IPN.

Analistul economic, Alexandru Fala, a declarat că problemele vor începe din momentul în care partea dreaptă va implementa prevederile acordului, iar agenţii economici din partea stângă a Nistrului vor refuza să implementeze aceste prevedri, deoarece pentru ei va fi din ce în ce mai greu să corespundă anumitor standarde şi acest lucru ar putea duce la micşorarea exporturilor din raioanele de est. De asemenea, cu timpul ar putea apărea şi anumite probleme în comercializarea anumitor produse fabricate în raioanele din est în partea dreaptă a Nistrului.

Analistul a mai spus că regiunile din stânga şi dreapta Nistrului au probleme similare şi aceste probleme ar putea fi rezolvate o dată cu semnarea acordului.

Analistul econonimic, Adrian Lupuşor, a declarat că, pe moment, reticenţa autorităţilor transnistrene faţă de acest acord este una care poate fi înţeleasă. „Pe moment, situaţia este una destul de confortabilă pentru ei, status-quo este confortabil pentru ei. Pe de o parte, ei beneficiază de piaţa deschisă din partea UE, pentru că agenţii economici pot uşor exporta în UE, fără taxe vamale, în acelaşi timp, la importuri, administraţia regională aplică taxe vamale care sunt extrem de restrictive şi, în aşa mod, ei îşi protejează piaţa internă din regiune”, a spus analistul.

Potrivit lui, cele mai competitive companii oricum sunt orientate spre UE, deci există un potenţial de export care poate fi valorificat dacă prevederile Acordului de Liber Schimb vor fi implementate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.