Business-asociaţiile împotriva corupţiei

Instituirea business-asociaţiilor le-ar permite agenţilor economici să soluţioneze multe dintre problemele pe care le au. De această părere este vicepreşedintele Uniunii Producătorilor de Zahăr din Moldova, Raisa Bejan. „Spre regret, în unele ramuri nu există asociaţii de business, adică asociaţii care ar putea să reprezinte agenţii economici în dialogul cu instituţiile statului, inclusiv cu Ministerul Economiei şi alte ministere”, a menţionat Raisa Bejan la o masă rotundă organizată de Ministerul Economiei, transmite Info-Prim Neo. Potrivit Raisei Bejan, în lipsa acestor business asociaţii, agentul economic de multe ori caută modalităţi ilegale de soluţionare a problemelor pe care le are, inclusiv cu ajutorul unor persoane care activează în instituţiile de resort, plătind mită sau oferind anumite servicii. „De aici apare corupţia şi alte fenomene nedorite”, a subliniat vicepreşedintele Uniunii Producătorilor de Zahăr din Moldova. Iniţiativa de asociere trebuie să vină de la agenţii economici, au recunoscut participanţii la discuţie. Mulţi dintre ei au fost însă de părere că şi Guvernul, prin unele programe de asistenţă tehnică, ar putea să stimuleze crearea asociaţiilor de business. Valentina Veveriţă, şefa Direcţiei politici de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi profesii liberale, a menţionat că o încercare de a uni eforturile unor business-asociaţii mai mici în una mai puternică s-a făcut, dar nu s-a reuşit, au apărut diverse interpretări şi până la urmă s-a renunţat la idee. „Se atestă şi situaţii când există astfel de asociaţii, dar părerea lor nu este consultată de ministerele de resort”, a remarcat Valentin Saşcov, şef de departament la Federaţia Naţională a Fermierilor din Moldova. Saşcov a adus drept exemplu asociaţiile pe produs. „Opinia lor nu este luată de multe ori în consideraţie, chiar dacă deciziile le vizează nemijlocit. Ar fi bine să fie consultată opinia acestor asociaţii şi atunci când se negociază unele proiecte de asistenţă financiară externă”, a menţionat Valentin Saşcov. Reprezentanţii agenţilor economici şi cei ai Ministerului Economiei s-au pronunţat pentru o colaborare mai eficientă şi pentru o sporire a încrederii între părţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.