Bursele de Merit-2010 îşi aşteaptă beneficiarii
Centrul de Informaţii Universitare a lansat miercuri, 15 septembrie, cea de-a 15-a ediţie a concursului Burse de Merit - 2010 pentru cei mai buni studenţi. Beneficiari de burse în urma concursului ar putea deveni 80 de studenţi şi masteranzi, transmite Info-Prim Neo.
Concursul este organizat sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova, cu suportul financiar al BC „Moldova Agroindbank” SA şi a Companiei „Orange”.
Bursele de merit de gradul I sunt în valoare de 12000 lei. Cele de gradul II – 8000 lei, iar cele de gradul III – 5000 lei. Bugetul total al ediţiei din acest an este de circa un milion de lei, au anunţat organizatorii.
Dosarele pot fi depuse până la 15 noiembrie. La concurs pot participa studenţii cu frecvenţa la zi din ultimul an de studii (ciclul licenţă- anul absolvirii 2011), inclusiv studenţii-masteranzi cu frecvenţa la zi, care sunt în ultimul an de studii (anul absolvirii 2011). La concurs sunt invitaţi să participe studenţii de la toate specialităţile, care îşi fac studiile la una din instituţiile de învăţământ universitar din Republica Moldova, având media notelor pentru toţi anii de studii nu mai mică de 9 în cazul domeniilor ştiinţelor social-umaniste, 8,5 la domeniile ştiinţelor exacte, tehnice şi medico-biologice, şi 8 în cazul studenţilor cu dizabilitati şi/sau orfani.
Nu sunt eligibili studenţii care au câştigat burse în cadrul concursurilor de nivel naţional, inclusiv Burse de Merit, pe perioada anilor 2009-2010. Concursul constă din 2 etape de selecţie a candidaţilor, în baza dosarelor depuse şi prezenţa la interviu. Dosarele admise pentru concurs vor fi examinate de către Consiliul de Experţi şi Consiliul Donatorilor, iar totalurile concursului vor deveni cunoscute la data de 6 decembrie 2010. Ceremonia de decernare a Burselor de Merit este preconizată pentru 15 decembrie 2010.
„Îi îndemnăm pe toţi studenţii care îndeplinesc criteriile concursului să nu ezite să participe”, a făcut un apel directorul Centrului pentru Informaţii Universitare, Angela Muşet.
Prezent la lansarea concursului, ministrul educaţiei, Leonid Bujor, a declarat că este mândru că, în pofida greutăţilor financiare, acest concurs se menţine.
Preşedintele băncii comerciale „Moldova Agroindbank”, Natalia Vrabie, sponsor al concursului, a declarat că Bursele de Merit sunt burse de excelenţă. „Suntem o ţară în proces de stabilire, nu o ţară aranjată. Avem nevoie de oameni foarte bine pregătiţi, pentru că o societate devine sănătoasă dacă are la guvernare oameni competenţi”, a spus directorul băncii.
PR managerul companiei „Orange”, un alt sponsor al concursului, Victoria Musteaţă, a declarat că acest concurs este unul dintre cele mai importante din domeniul educaţiei. „Am decis să sprijinim acest concurs pentru că este unul transparent şi pentru că domeniul educaţiei este şi va rămâne pentru noi un domeniu de prioritate”, a mai spus Victoria Musteaţă.
Detaliile pentru înscrierea la concurs pot fi precizate la sediul Centrului de Informaţii Universitare sau accesate pe pagina web www.eac.md.