Burse private oferite de angajatori

Mediul privat din Moldova va putea acorda burse pentru studenţi. Tinerii se vor obliga în schimb să se angajeze la agentul economic respectiv pe o perioadă dublă faţă de perioada în care i s-a oferit bursa. În caz contrar, va fi obligat să restituie integral cheltuielile agentului economic. Parlamentul a aprobat, în prima lectură, un proiect de lege în acest sens, transmite IPN.

Unul dintre autorii proiectului, democratul Oleg Ţulea, a comunicat că bursele private se vor acorda în baza unui contract încheiat între agenţii economici şi bursieri. Bursa privată poate fi acordată doar de către persoanele juridice pe o perioadă de un an, cu posibilitatea de a fi prelungită. O persoană care are o bursă de stat nu poate primi şi o bursă privată.

Bursa privată va avea un cuantum în limitele de la unul la trei salarii minime pe ţară. Agentul economic nu poate acorda un număr de burse private mai mare de 20% din numărul de angajaţi la momentul încheierii contractului. Sumele alocate reprezintă cheltuieli deductibile din impozitul pe venit.

Studentul care a beneficiat de bursă poate să refuze să muncească la agentul economic care i-a achitat bursa dacă prezintă dovezi că are oferte de muncă mai bune. În acest caz, nu va trebui să restituie cheltuielile agentului economic.

Liberal-reformatorii nu au susţinut iniţiativa. Ana Guţu a spus că acest proiect de lege este declarativ, deoarece acum nimeni nu le interzice agenţilor economici să contribuie la pregătirea profesională a studenţilor, inclusiv acordându-le burse. Colegul său, Vadim Cojocaru, a menţionat că în Moldova sunt mii de părinţi care achită pentru studiile copiilor lor şi nu sunt scutiţi de nicio taxă.

Deşi au susţinut iniţiativa, deputaţii comunişti au spus că Partidul Democrat îşi face campanie electorală prin astfel de proiecte, însă comuniştii consideră iniţiativa necesară şi o va implementa după alegeri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.