Guvernul Elveţiei acordă cercetătorilor din Republica Moldova mai multe tipuri de burse pentru anul academic 2015-2016, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare.
Cercetătorii din Moldova vor putea depune dosarele pentru cercetări ştiinţifice cu durata de 12 luni, fără posibilitatea de prelungire, şi pentru studii de doctorat (PhD), pentru cel mult 3 ani. Bursa nu se va prelungi automat pentru fiecare an de studiu, în fiecare an solicitantul va depune o cerere de prelungire care, la fel ca şi rezultatele academice, vor fi examinate de către Comisia Federală pentru Burse. De asemenea, dosarele pot fi depuse pentru studii post-doctorale, cu durata de 12 luni. O condiţie obligatorie este cunoaşterea la nivel înalt a unei limbi străine: franceza, germana, italiana sau engleza, în funcţie de universitatea selectată şi cerinţele acesteia.
Guvernul Elveţiei nu oferă burse pentru studii de masterat cetăţenilor Republicii Moldova în anul academic 2015-2016.
Pentru a obţine formularele de participare şi ghidul electronic privind condiţiile de aplicare, persoanele interesate pot să scrie la adresa: chisinau@eda.admin.ch. Formularele şi ghidul sunt disponibile doar în limba engleză. Aplicanţii trebuie să indice în mesaj limba străină în care intenţionează să facă studiile.
Dosarele se vor depune în perioada 2 septembrie - 15 noiembrie anul curent, în zilele de luni, marţi şi miercuri, de la 14.00 până la 17.00, la sediul Biroului de Cooperare al Elveţiei/ Reprezentanţa Ambasadei Confederaţiei Elveţiene, str. A. Mateevici 23, bloc B, Chişinău.
Data limită pentru depunerea dosarelor este 15 noiembrie.