Burse de studii militare în SUA

Statele Unite ale Americii oferă burse de studii la două dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ militar superior din SUA – Academia Militară West Point şi Academia Militară a Forţelor Aeriene, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului al Apărării al Republicii Moldova, dosarele pot fi depuse de tineri, băieţi şi fete, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 23 de ani neîmpliniţi la data de 1 iulie 2013. Persoanele care vor aplica trebuie să fie absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ liceal sau ai unei şcoli de rang mai înalt. O condiţie obligatorie faţă de candidaţi este să nu fie căsătoriţi şi să nu aibă vreo obligaţie faţă de întreţinerea unui sau mai multor copii. Una dintre cerinţele de bază este abilitatea de a vorbi fluent limba engleză. Nivelul de cunoaştere al limbii engleze va fi testat prin intermediul testului TOEFL. De asemenea, până la 1 ianuarie 2013, candidaţii vor trebui să susţină Testul de Aptitudini Şcolare (SAT) sau American College Test (ACT). Candidaţii vor susţine inclusiv câteva probe de sport. Acestea vor fi administrate de Ministerul Apărării, în comun cu Ambasada SUA la Chişinău. Dosarele pot fi depuse la Direcţia management resurse umane a Ministerului Apărării, până la data de 15 octombrie 2012. Durata studiilor este de patru ani, iar cheltuielile de şcolarizare sunt acoperite integral de guvernul american.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.